Laurianul nu e un liceu, e o familie!

Pagina absolvenților

TABLOUL ABSOLVENȚILOR DIN ”ISTORIA LICEULUI LAURIAN”, carte scrisă de prof. Ioan Onofrei, prof. Sorin Nistorică și prof. Ioan Mihai
Reunim aici referințele și mesajele absolvenților noștri care, de când am pornit acest blog, ne-au contactat.Îi respectăm și îi iubim.

Reprezentați aici pe blog, din 2009 până azi:

Cristian Bădiliță, scriitor, profesor universitar la Rouen, Franța; profesorul Vania Atudorei (Montreal); Andrei Irimia , academic la Univ. din California ; Sorin Agachi, grafician, București; Diana Mocanu, studentă, Drept, Iași, fostă șefă de promoție 2011; Alexandru Negrescu, profesor de matematică la Iași; ; Andra Agachi, fostă șefă de promoție 2010, studentă la Bruxelles;Ciprian Maxim, absolvent, student, specialist digital media; Ema Condurachi, studentă în Olanda; Alexandru Mihai Sîrbu, student la regie, București; Interviu; Mirela Nistor, actriță la teatrul de Stat ”Mihai Eminescu”, coordonatoare a trupei Drama Club; Răzvan Chirilă, student la regie, București, artist fotograf; Dragoș Hrițuleac, student, Worcester; Roxana Corduneanu, studenta la Glasgow; Adrian Tapciuc, actor, fost membru Drama Club; Dumitru Agachi, inginer, Bruxelles;

Mesajul lui Nicolas Cucumis, Grecia, care ne-a regăsit prin intermediul blogului: AICI; Mesaje ale absolvenților Laurianului: AICI;  Corespondență cu absolvenții, pe blog: AICI! Un blog al unui absolvent al Laurianului, dedicat acestui fapt, AICI. Mesajul Oanei Markieviwicz:  AICI.

Lansare de carte Cristian Bădiliță

Lansare de carte Alexandru Negrescu

https://atlaurian.wordpress.com/2013/01/08/absolventii-laurianului-interviu-cu-andrei-irimia/

Buna ziua Elena draga,

Iti multumesc foarte mult. 
Datorez ,, Laurianului, toate succesele mele profesionale deoarece acolo s-a decis si desenat viitoarea mea  cariera profesionala si acolo m-am format, avind sansa ca sa am parte de niste dascali deosebiti, de care eram si sunt  atasat afectiv, care mi-au dat cunostinte solide , m-au adoptat, au avut incredere in mine si m-au apreciat. 
Sunt mândru ca sunt botosanean prin nastere , orasul pe care il port mereu in suflet oriunde as fi , orasul in care  m-am nascut si am intilnit  cei mai minunati oameni , oameni de suflet si de caracter, carora le datorez aripile care m-au inaltat pe plan spiritual, uman si profesional.
De aceea consider aceasta medalie nu numai a mea ci si a Laurianului.

Cu aleasa pretuire si recunostinta,
Vania Atudorei – fost elev al Liceului ,, Laurian,, si profesor acum in Canada”

Scrisoare catre prof. Elena Agachi, 29.01.2014

”Mă întreb dacă chiar a avut liceul asupra mea o influență covârșitoare în călătoria cunoașterii și devenirii omului matur, om ,,de cifre” de astăzi.

Răspunsul este categoric pozitiv.Acum,când copilul nostru urmează același liceu pe care l-am frecventat și eu, realizez că startul în viață l-am luat cu calm și inteligență,încălzindu-mi sufletul cu încrederea în forțele proprii pe care mi-a dat-o A.T. Laurian-ul. Alte vise și idealuri s-au împletit mai apoi pe parcursul Facultății de Management Financiar Contabil-Stiințe Economice, unde noi experiențe de viață și-au pus amprenta pe evoluția mea atît pe plan profesional,cât și personal.

,,Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată!”- spunea Octavian Paler.

Pentru mine și colegii mei de generație,faptul că am avut șansa să ne dezvoltăm și să absolvim cursurile la ATL,viața ne-a găsit mai pregătiți,construindu-ne pentru fiecare realități diferite,cu o bază de pornire solidă.Am scris și eu, alături de colegii mei, alături de domnii profesori, o părticică din istoria liceului, am avut vise și idealuri, am râs și am plâns împreună, cu emoții, neliniști și realizări. Frumoșii ani de liceu au reușit să ne lege prin amintirea clipelor petrecute împreună.

Acum adult fiind, gândesc din alte perspective, prinsă fiind în hățișul responsabilităților zilnice.Am sentimentul că viața îmi este mai semnificativă, cu reușite și împliniri în mare parte și datorită ATL-ului. Aici mi-am dezvoltat dorința de cunoaștere, de autoperfeționare, de motivare pe toate planurile. Mi-e drag, când peste ani mă reintâlnesc cu foștii colegi și profesori și împartășim cu toții același dor și dragoste față de ATL .Căci, orice, ar fi, mândria de a face parte din marea familie a Laurianul a fost, persistă și va exista pentru totdeauna.Atmosfera din liceu mi-a marcat sufletul fraged în adolescență, mi-a oferit suport, m-a învațat să mă adaptez la noi situații și cerințe. Odată cu trecerea anilor am ,,crescut” ,plină de ambiție, cu mândrie și responsabilitate.Noi, adolescenții de acum aproape 30 de ani, putem afirma, cu mândrie, că Laurianul a fost cel care ne-a dezvoltat încrederea în noi și am reușit să ne trăim viețile frumos, să fim buni, fiecare în domeniul ales. Totul a fost în mâinile noastre, liceul ne-a inspirat în realizarea noastră de peste ani și acest lucru s-a împlinit .Acum asteptăm ca generațiile actuale ale Laurianului să-și realizeze visele, să-și întindă aripile tot mai sus, spre cunoaștere și reușite.”

Ciobanu Magda,2014

”Fiecare dintre noi a avut un dascăl, un „ Domn’ Trandafir” care i-a rămas în suflet, fiecare datorăm realizarea noastră în viață unor mentori cizelatori de caractere, unor bijutieri făuritori ai „ brățărilor de aur” – sunt afirmațiile unui fost elev al liceului „A.T. Laurian” pe care l-am intâlnit în urma unei vizite făcute tatălui meu la locul de muncă. Fostul elev se numește Rareș Batîr și a fregmentat cursurile acestui liceu în perioada septembrie 1989- august 1993. De la el am aflat de asemenea că abia mult mai târziu și-a dat seama că la început a tot ce este și a tot ce va fi, după mamă si tată stă un dascăl, se află răbdarea plină de noblețe și lucrul migălos al unui educator. Mult mai târziu a realizat cât de mult trebuie să muncească un cadru didactic, și dacă astăzi se simte un om împlinit profesional, aceasta se datorează și dascălilor care au slujit pe altarul educației în acea perioadă.

Lor, celor care râdeau când inima lor poate plângea, care știau când și cât să râdă și cât și cum să plângă care au semănat acele semințe ce au rodit bogat mult mai târziu, crede că se cuvine să se spună că sunt, au fost și vor fi cei mai binecuvântați oameni de pe pământ ce-și purifică sufletele prin cea mai frumoasă meserie din lume. M-au impresionat profund cu câtă exactitate a reprodus după atația ani cuvintele fostei diriginte care i s-a întipărit în minte ca un moto: „ Noi, dascălii nu ne permitem să îmbătrânim. Ficare generație pleacă luând cu ea ceva din ființa noastră, ceva ce nu ne va lăsa să murim repede, și lasă în loc acea putere, acea energie care ne face să luăm totul de la capăt”.

Am aflat apoi de la Rareș că acest liceu a fost rampa de lansare pentru traseul vieții sale, achizițiile dobândite aici au constituit temelia evoluției sale viitoare. Licențiat în finanțe-contabilitate, promoția februarie 2000: Universitatea „A.I. Cuza” Iași, astăzi ocupând funcția de auditor intern( realizarea auditului intern în domeniul administrației locale) în cadrul primăriei. Mi-a mai spus apoi metaforic vorbind că în opinia sa dascălul este asemenea unui brad. Indiferent de ger, de soare sau furtuni el rămâne neclintit în menirea și misiunea sa. Rămâne verde, în sensul că rămâne tânăr în suflet și gândire, chiar dacă anii trec peste el, oferă vara umbră și iarna bucuria sărbătorilor. Cât adevăr există în aceste cuvinte vă las pe dumneavoastră să decideți.”

Iavanache Sabin, 2014

”Dragă Bianca,

A trecut atât de mult de când nu am mai scris o scrisoare cuiva… Mulțumesc că mi-ai dat oportunitatea, aș fi vrut să o fi scris de mână, să o primești cu timbru străin, dar timpul nu permite. E ciudat, timpul și trecerea… scriindu-ți realizez cum a trecut, cât de frumos și încep să-mi reamintesc cu mare drag de perioada din liceu, când încă eram liberi și când noțiunea de timp încă nu exista. Am fluturi in stomac gândindu-mă…

Fiecare perioadă prin care treci e superbă și te schimbă, dar nu vei mai fi niciodată în ipostaza în care să îți permiți să uiți de timp. Iată deci, că totul trece și iată-mă de trei ani în Belgia. După o licență în comunicare și relații publice am început un master în resurse umane. Mi-au plăcut oamenii de mică, mi-a plăcut să le ascult poveștile și mi-a plăcut să-i „decodez”, să încerc să îi înțeleg și să îi ajut. Mi-a plăcut învălmășeala, vacarmul, agitația, mi-a plăcut să încerc să-i dau un sens. Din deschiderea asta pentru oameni am ales să învăț și franceza în Laurian. Aceasta deoarece cultura franceză mi s-a părut întotdeauna mai fascinantă (am să-i spun sexy, între noi fie vorba).

Laurianul m-a ajutat enorm din punctul acesta de vedere,  pentru că a fost la fel de deschis către mine cât am fost eu de dispusă să încerc să fac ceva pentru el. Laurianul are multe de oferit dacă ai inteligența (și crede-mă este vorba de inteligență!) și motivația să vrei într-adevăr să faci ceva, să te implici. Este superb câte poți reuși încă din liceu, lucruri pe care le poți pune foarte frumos în CV și care să te ajute realmente mai departe. Pe lângă franceză, pe care o studiam din plăcere pe atunci pentru că nu aveam deloc gânduri de plecare, am încercat, deci, să…creez.

E un cuvânt enorm, pe care îl sugerez doar șoptit pentru că responsabilitatea care vine cu el este imensă. A crea, Doamne…dar…

De ce? Dar de ce să aleg să fac ceva când e atât de ușor și de frumos să treci prin liceu cu aceeași rutină de fiecare zi … ore-acasă-cafele-ore-acasă-party-ore-acasă-twist-ul de vineri seara…  De ce ar vrea cineva să schimbe asta?

Pentru că nu am suportat rutina niciodată și pentru că am avut mereu instinctul de voluntar, care nu te lasă să respiri prea ușor într-o „stare de neființă”. Alții se fac voluntari la Ador, sau la Roșia Montana, sau la GreenPeace. Eu am fost voluntară pentru Laurian. Așa că proiectele au fost multe timp de 4 ani. De la ziare, reviste, teatru, debate, radio… în generația mea acestea erau marile domenii în care te puteai implica mai ales dacă, așa ca și mie, îți plăceau vâltoarea și vacarmul.

Acum, întrebarea ta era cum m-au ajutat toate acestea. Păi…. M-au făcut ceea ce sunt, mi-au dat aripi, mi-au dat încredere în mine, disponibilitate de a comunica, m-au eliberat de teamă, de emoții sau de jena eventualelor momente penibile, m-au pregătit psihic punându-mă în situații în care nu m-aș fi putut regăsi altfel. Dar mai mult decât atât mi-au motivat să îmi placă… să mă pot trezi dimineață și să nu vreau să arunc telefonul (cu soneria) de la etajul 3. Desigur, trezitul dimineață nu e niciodată o plăcere, dar măcar mă trezeam cu un plan cu ce trebuia să fac în ziua respectivă. Nu trăiam fără de sine. Am fost ajutată să mă organizez.

Atu-uri pe care le-am folosit cu brio la facultate și care m-au ajutat să trec de prea cunoscuta „barieră de limbă”. Da, nu e o glumă (mai ales în franceză unde argou-ul e mai puțin cunoscut pe plaiurile natale),  fiecare adaptare într-un mediu cu totul necunoscut este grea. Nu mi-aș putea imagina reușind fără adaptabilitatea la mediu pe care am cultivat-o în liceu. Ușor nu este, deloc…. Și nu e neapărat vorba despre ce poți sau ce nu poți face aici. In străinătate vei fi foarte ușor de observat, sistemul nostru de educație și spiritul nostru inventiv de români surprinde întotdeauna, nu asta e problema. Problema e să găsești în tine CURAJUL să vrei să te afirmi. Problema aceasta există, cred, la toate nivelele și în toate contextele, chiar și la liceu. Îți trebuie un enorm curaj să ieși din letargie și să vrei sa FACI CEVA… Dar cât de mult merită!

Așa că dacă am un mesaj pentru voi nu este decât acesta : Aveți curajul să încercați pentru că merită, ajută, vă conturează ca oameni și viitori profesioniști. În fond… ce-ar fi de pierdut?

Baftă multă ție și sper să profiți de perioada aceasta cât mai din plin, pe toate planurile. Și sper ca Laurianul să aibă grijă să-ți ofere măcar la fel de multe momente frumoase câte mi-a oferit și mie.

Te pup cu drag,”

Andra Agachi

Scrisoare trimisa catre Bianca Pasparan, 2014

”Dragi elevi,

„Dacă nu ştii în ce port vrei să ajungi, niciun vânt nu îţi este favorabil”, spunea Seneca. Într-adevăr, poate că una din puţinele „chei” ale reuşitei profesionale este acela de a avea obiective, de a te mobiliza şi de a-ţi folosi toată energia pentru a le atinge. Dar tind să cred (de fapt, e deja o certitudine), că mai contează şi de unde îşi ridică pânzele corabia ta, de unde porneşti, cu ce porneşti.

Spre sfârşitul celor 4 ani de liceu mi-am dat seama că îmi doresc o carieră în domeniul Dreptului – de ce? Un răspuns foarte clar nu am nici până astăzi. Poate părea un clişeu, dar am ales Dreptul pentru că „aşa am simţit”, pentru că mă fascina sistemul judiciar, privit in abstracto, pe când uneori, faţetele lui concrete mă revoltau, pentru că părea un creuzet suficient de încăpător pentru a-mi topi acolo diferitele pasiuni: pentru retorică, pentru latină chiar, pentru istorie, pentru ştiinţele sociale, pentru relaţiile internaţionale.

Pasiuni pe care în Laurian, în „marea familie a Laurianului”, de care voi rămâne întotdeauan profund legată, mi le-am putut dezvolta. Fără constrângeri, fără bariere descurajante, cu susţinerea unor oameni care au investit timp şi suflet în formarea mea, şi a noastră, a tuturor absolvenţilor Laurianului.

Spuneam mai devreme că Dreptul mi-a permis să îmi cultiv şi să îmi dezvolt şi una din cele mai mari pasiuni din timpul liceului, aceea pentru limba latină şi cultura romană. Nu întâmplător, dreptul roman m-a cucerit de la primul curs; îl simţeam nu ca pe acea materie nouă, complexă şi înspăimântătoare (cum e privit de obicei de către studenţii din anul I), ci ca pe o continuare firească a unei vechi pasiuni. Şi astfel, anul I mi-a adus participarea, răsplătită şi cu un premiu, la o sesiune de comunicări ştiinţifice din cadrul facultăţii, cu o lucrare având ca temă opera legislativă a împăratului roman Justinian – Digestele. A fost o încurajare, o confirmare că nu trebuie să renunţ, astfel încât am continuat să îmi cultiv această pasiune, să citesc, să cercetez, să scriu, deşi sprâncenele celor din jur se ridică de cele mai multe ori sceptic la auzul noţiunii de drept roman.

Totodată, întotdeauna am fost fascinată de retorică şi oratorie. Îmi amintesc cu plăcere de activităţile din timpul liceului, cu precădere de una dintre ele, ce avea ca temă paşii spre susţinerea unei prezentări reuşite- se numea „Arta discursului”  şi era coordonată tot de către dna.prof. Coca Dorica. Iar asta m-a determinat, împreună cu interesul pe care mi l-a trezit dreptul internaţional, să particip la două procese simulate internaţionale, unul pe filieră francofonă, Charles Rousseau, pe când eram în anul 2, celălalt pe filieră anglofonă, acum, la începutul anului 4. Experienţa extraordinară oferită de aceste concursuri internaţionale, unde un memoriu scris chiar impecabil, nu oferă garanţia unui rezultat bun, fără o pledoarie reuşită (atât ca fond, cât şi ca mod de „livrare” a informaţiei şi de adaptare la receptori), poate şi faptul că am fost inclusă în topul pledanţilor, mi-au confirmat convingerea că abilităţile oratorice sunt calităţi esenţiale pentru orice profesionist al dreptului.

Acum, la finalul acestor 4 ani de facultate mă văd din nou pusă în faţa unei alegeri, aceea a profesiei – am încercat sa „explorez” cât mai mult din latura practică a domeniului, am făcut stagii de practică în marile case de avocatură, în Ministerul Afacerilor Externe, dar la acest moment cred că voi opta pentru o carieră de magistrat. Bineînţeles, în acelaşi timp sunt determinată sa imi continui şi formarea academică, mai ales având în vedere că mi-aş dori o carieră în mediul universitar.

Uitându-mă în urmă, realizez că datorez foarte mult din ceea ce sunt astăzi Laurianului, spriritului său liber ce şi-a pus amprenta asupra mea, oamenilor deschişi şi faptului că mi s-au dat aripi şi am fost lăsată să zbor. Şi după cum spunea Richard Bach, în a sa parabolă a pescăruşului Jonathan Livingston „Cu cât zbori mai sus, cu atât vezi mai departe”…”

 Fostă elevă a Colegiului Naţional A.T. Laurian,

     Ionela Cuciurenau, 2014

” Dragi elevi și stimată doamnă profesoară,

Mă numesc Stîncescu Leonica,de profesie audiolog/audioprotezist,fostă absolventă a Liceului A.T. Laurian,promoția 1995,profil limbi străine,și aș dori să vă împărtășesc câteva gânduri despre cariera mea,iar cu scuzele de rigoare,să vă dau câteva sfaturi adunate în umila mea carieră.

Spun umila mea carieră pentru că,de multe ori,în viață nu poți face chiar tot ceea ce vrei,iar în cazul meu ceea ce mi-ar fi plăcut să fac,și anume să fiu profesoară de romană(zic eu că mă pricep),nu s-a putut realiza la timpul potrivit. Timpul a trecut și a apărut pe lume un boț cu ochi,pe nume Alex,băiatul meu,care mi-a schimbat viața. Din acel moment,m-am dedicat trup și suflet profesiei de mamă,cu normă întreagă(full-time),care,să nu credeți cumva că e ușoară,e cea mai grea meserie de pe lume,meseria de părinte. Nu regret nici o clipă alegerea făcută,ba chiar aș lua-o oricând de la capăt pentru el.

Anii au trecut,vremurile s-au schimbat,băiatul a crescut,iar eu,într-o bună zi,printr-o prietenă,am primit o ofertă de muncă de la un renumit profesor de la U.M.F.IAȘI. La început,ideea m-a cam speriat(eu terminasem limbi străine),dar încurajată de familie,am pus burta pe carte,pe biologie și chimie mai precis,am făcut multă practică și am luat cu brio toate examenele.

Actualmente,lucrez într-un Centru Medical Privat renumit și aduc bucurie și sunet în urechile pacienților de toate vârstele. Imensă e satisfacția atunci când pacientul iese din cabinet mulțumit,iar asta se întâmplă foarte des.În acest domeniu în care lucrez,e esențială perfecționarea,pentru că medicina evoluează,iar mie îmi place să fiu la curent cu toate descoperirile și tratamentele noi,fiind și un domeniu O.R.L. mai nou,mai neexploatat.

Nu e ușor,dar o fac cu drag și devotament așa cum am fost clădită,formată pe perioada liceului; Laurianul e locul în care am fost obișnuită să iau totul în serios și să nu-mi bat joc de viața mea,așa cum ne explica d-na dirigintă,Ciubotariu Lucia.

Știu,vremurile s-au schimbat,mentalitățile s-au schimbat,dar conceptul de Laurian sper că NU. Sunt mândră că băiatul meu a ales același liceu și sper că va avea o evoluție bună până la finalul studiilor.

Nu pot spune că Laurianul mi-a influențat cariera în mod deosebit,dar pot afirma cu tărie că acesta și-a pus amprenta pe formarea mea ca personalitate,ca individ.

Acestea fiind spuse,închei mica mea pledoarie și vă doresc să urmați în viață drumul drept și să vă călăuziți întotdeauna după primul instinct care nu înșeală.

Cu respect,

Leonica Stîncescu”

2014

86 responses

  1. Dragos Hrituleac

    Iata ca am poposit si eu aici, locul de intalnire al absolventilor. Am sa profit de ocazie sa imi salut profesorii si trebuie sa le marturisesc ca desi sistemul este asa cum il stim cu totii, profesorii Laurianului reusesc sa indrume elevii si sa ii pregateasca pentru viata, in adevaratul sens al cuvantului. Spun asta acum, dupa ce am experimentat un nou sistem aici. Laurianul a fost mai mult decat o scoala pentru mine, si de multe ori imi amintesc cu entuziasm cum toti din jur ma sustineau cand venea vorba sa facem ceva. Si in acest „ceva”, care in cazul meu a variat foarte mult, a stat farmecul liceului, iar magia asta nu trebuie sa se sfarseasca niciodata. Tuturor elevilor le trasmit sa tina steagul sus si sa fie mandri ca sunt parte din Laurian.
    In ceea ce ma priveste, trecand peste dorul de casa si ATL, lucrurile merg bine aici, Worcester-ul (undeva langa Birmingham) e un orasel dragut, verde, cu multe veverite si traversat de raul Severn (chiar ma bucur de alegrea asta), iar specializarea pe care o urmez (Conservation Ecology) este luata in serios cu adevarat aici…cu multa practica, laboratoare si eseuri pentru care muncesti. Despre sistemul de aici sunt foarte multe de spus. Este bine pus la punct si daca il intelegi si te integrezi, nu ai nici o scuza, pentru orice greseala ai face aici.
    Am sa revin cu siguranta aici intrucat inca ma leaga multe de Laurian. In incheiere, 2 cuvinte pentru liceul pe care tocmai l-am absolvit si intregului colectiv: JOS PALARIA!

    Noiembrie 10, 2011 la 23:21

  2. (prof. dr.Elena Agachi)

    Minunat, mulțumim, Dragoș! Multă baftă mai departe!

    Noiembrie 10, 2011 la 23:24

  3. Roxana Corduneanu

    Nu e mult timp de cand am terminat, dar acesta nu e singurul motiv pentru care amintirile din liceu sunt printre primele care-mi vin in minte cand ma gandesc la “acasa”. Acum studiez psihologia si management-ul la Universitatea din Glasgow si cu toate ca-mi place enorm de mult ceea ce am ales, pot sa spun ca nimic nu se compara cu anii petrecuti in Laurian. E ceva specific legat de acest liceu, un mod de gandire si o atmosfera pe care nu o intalnesti nicaieri altundeva. Te formeaza intr-un anumit fel pe care-l intelegi abia mai tarziu, cand te vezi intr-un alt context, langa alti oameni, cand realizezi ca stii cum sa te exprimi, ce sa alegi si cand sa critici.

    Laurianul m-a transformat in ceea ce vreau sa fiu. Si asta e cel mai important.

    Noiembrie 10, 2011 la 23:42

  4. (prof. dr.Elena Agachi)

    Ma bucur ca ti-ai pastrat spiritul Laurianului! Bafta!

    Noiembrie 11, 2011 la 07:22

  5. Alfred

    Crazy years 🙂

    Noiembrie 11, 2011 la 07:57

  6. Ma gandesc adesea cu drag si nostalgie la anii petrecuti in Laurian. Au fost ani frumosi care mi-au deschis ochii spre valorile culturale pe care pastrez pana in ziua de azi. Mi-e greu sa cred ca a trecut timpul atat de repede, si imi dau seama din ce in ce mai bine cat de important este ca liceul nostru sa ramana institutia deosebita in care mi-am facut si eu studiile. Timpul trece, generatiile se perinda, insa ceea ce trebuie sa ramana si sa ne uneasca pe toti–profesori si absolventi–este dorinta de a sti, de a afla si de a ne cultiva intelectul intr-un spirit care sa ne imbogateasca existenta. Experienta din Laurian a fost un pas timpuriu in aceasta directie, iar partial din acest motiv aceasta experienta este cu atat mai pretioasa. Doresc sa multumesc tuturor profesorilor si colegilor pentru acesti ani unici!

    Noiembrie 11, 2011 la 10:07

    • CN ”AT Laurian”

      Andrei, cu atat mai mult e de apreciat ce spui, cu cat tu ai fost ”vaduvit” de 2 ani de laurian. Mi se pare ca ai plecat in cl. a Xa??

      Noiembrie 12, 2011 la 08:18

  7. Cristina Pavel

    Numai in Laurian am intalnit oameni deschisi catre nou, doritori sa formeze o FAMILIE, intelegatori si benevoitori. Cred ca cel mai important in Laurian insa este spiritul asta de comunitate… Chiar vorbeam zilele trecute cu Roxana Corduneanu despre faptul ca aici, in Glasgow, oamenii sunt mult mai competitivi, mai greu de inteles, mai dificili, cu alte asteptari si alta viziune a vietii. Si cate o data ti se face asa dor de oamenii aia plini de viata, fara masti din Laurian, de aula cu aer de istorie, de orele de matematica in care inevitabil erai scos la tabla, de perioada fara griji a liceului… Multumesc Laurian pentru tot ce mi-ai oferit!

    Noiembrie 11, 2011 la 10:41

    • CN ”AT Laurian”

      Si tu ai devenit, Cristina , un asemnea om!

      Noiembrie 12, 2011 la 08:17

      • Cristina Pavel

        Indraznesc sa sper ca ma incadrati in categoria oamenilor calzi din Laurian si ca nu m-am schimbat de cand am ajuns aici!
        Si pentru ca am vazut ca ati spus ca le aratati si celoralti profesori ceea ce scriem noi aici, as vrea sa ii multumesc si eu Doamnei Profesoare de matematica Tomita Liliana pentru ca a facut sa imi placa materia asta, sa lucrez cu placere si consider ca in mare parte datorita ei am ajuns sa fac contabilitatea, sa imi fie usor sa lucrez cu numere si sa am o gandire logica. Aceeasi recunostiinta o port si Doamnei Leonte Viviana, pentru ca pe langa romana, ne-a invatat cum sa ne comportam, ne-a deschis ochii catre arta si filozofie, domnului diriginte Markiewicz Cristian pentru ca ne-a fost ca un tata si de fiecare data cand ma gandesc la anii liceului, imaginea ii este asociata, doamnei Cardas Daniela pentru faptul ca a trecut de bariera profesor-elev si a ajuns sa ne fie un fel de prieten si nu in ultimul rand, Dumnoavastra Doamna Profesoara, pentru ca in perioada aceea ati fost un fel de diriginte, pentru ca m-ati invatat sa scriu si sa vorbesc corect romaneste si ca mi-ati aratat cum sa scriu eseuri, ceea ce s-a dovedit enorm de util in anii astia de facultate.

        Noiembrie 13, 2011 la 18:02

  8. Frumos proiect! Ar putea vindeca de boala uitarii pe multi dintre cei care au uitat sau pretind ca au uitat ca datoreaza ceva acestui loc curat si oamenilor sai. Va sustin din Atena! Cu ganduri bune si dorinta reala de a ne regasi cat mai multi pe acest blog!

    Noiembrie 11, 2011 la 10:56

    • CN ”AT Laurian”

      Boala uitarii nu are leac. dar, Irina, vin sa se revada promotii care au terminat acum…40 de ani! Laurianul magic!

      Noiembrie 12, 2011 la 08:16

      • Pardon…ne-am revazut in 2009 dupa 50 de ani de la absolvire…Adica noi am terminat in 1959 ..an in care liceul implinea 100 de ani de existenta

        Octombrie 30, 2012 la 19:01

  9. Sunt Carmen si ce n-as da pentru inca o ora de romana… cu Vicu in fata si Ramona razand in spate…cu fulgere iesind de la catedra….Aici lumea e prea domolita… ‘let’s chat to plan to have a chat’ … mi-e dor de liceu… sunt cu adevarat cei mai frumosi ani…

    Noiembrie 11, 2011 la 14:06

    • CN ”AT Laurian”

      Lumea potolita de acolo nu stie ca aici, intr-un colt de inima, suntem cu totii inca vii!

      Noiembrie 12, 2011 la 08:15

      • andraagachi

        E foarte frumos ce spuneti, da, acolo, în Laurian, intr-un colț de suflet, dar și de țară, dar și de Europa, spiritul viu, chiar și cel arhaic, încă viețuiește…

        Noiembrie 12, 2011 la 20:13

  10. (prof. dr.Elena Agachi)

    VA MULTUMIM PENTRU MESAJE!! Va avem si noi in suflete!

    Noiembrie 11, 2011 la 14:58

  11. Adina Neamtu

    Pentru cateva minute, am stat sa evaluez impactul pe care Laurianul l-a avut asupra mea. Cand esti in liceu, vezi numai integrale, cromozomi si algoritmi, dar dupa o vreme realizezi ca mai degraba conteaza ce inveti si poti transfera in viata reala.

    Uitandu-ma inapoi, pot spune ca am invatat:
    – sa imi spun parerea
    – cum e sa faci parte dintr-un colectiv unit. In primul rand, impreuna cu cei din clasa, cu care am fost colega din clasa a 5-a pana intr-a 12-a si apoi impreuna cu toti Laurienii, lucru care te face sa te simti intr-un mod special, fiindca e un grup cu substanta in spate, istorie, reusite, oameni mari 🙂
    – disciplina de la doamna Galea si nu disciplina fata de dumneai, ci fata de mine, in a ma organiza astfel incat sa reusesc sa rezolv temele interminabile de pe o zi pe alta, acum foarte util in a duce un proiect pana la capat
    – am invatat ca exista mai multe in lume decat ce ti se da cu lingura la scoala, iar cautarea lor tine de dezvoltarea ta personala. Inca mai tin minte cum vizionam Jesus Christ Superstar de Pasti, cum mergeam la baluri mascate sau cand am mers sa vizionam o piesa de Eugen Ionesco jucata de Drama Club in aula. Nu numai ca mergeam, dar chiar imi si placeau aceste actiuni, iar astazi continui tendinta de culturalizare cautand expoziti, concerte, muzee, foarte utile pentru inspiratie cand lucrezi in comunicare/publicitate
    – voi mentiona si putina creativitate, fiindca noi (adica clasa mea) intotdeauna gaseam moduri de a ne distra in micul Botosani, loc in care nu se intampla niciodata nimic, atunci mai adevarat decat astazi. Cred ca oamenii care spun ca se plictisesc sunt limitati, intotdeauna exista ceva de facut!

    Dar desigur, puteam invata si mai multe. Daca nu ma convingeam singura ca „Ne, Drama Club nu e pentru mine,” poate astazi nu as avea emotii cand ar veni momentul sa tin prezentari in fata unei multimi de oameni, iar asta e doar un exemplu.

    Oportunitati fructificate si unele ratate, la urma urmei Laurianul m-a format in persoana care sunt astazi, de care sunt destul de mandra. Si eu si mama haha. Multumesc. 🙂

    Noiembrie 11, 2011 la 17:17

    • CN ”AT Laurian”

      Adina cred ca ti-a luat ceva timp sa-ti amintesti si sa scrii aici… E ciudat, dar cei care vin sa posteze aici, va citesc si valuri de amintiri se misaca…si eu am patit la fel. E un val frumos…

      Noiembrie 12, 2011 la 08:15

  12. Adelina Pinzaru

    Nu-mi gasesc cuvintele potrivite pentru a incepe…..Sunt atatea lucruri pe care as dori sa le impartasesc, dar nu mi-ar ajunge spatiul.
    E greu de cuprins in cuvinte ce a insemnat si continua sa insemne Laurianul pentru mine….Pot doar sa spun ca a devenit o parte a sufletului si a identitatii mele, iar valorile pe care mi le-a sadit au ramas adanc inradacinate in mintea mea. Acolo am intalnit ceva ce pentru mine semnifica o a doua familie…..Acolo am intalnit un leagan pentru visatori, un centru al culturii, totul scaldat intr-un coplesitor sentiment de caldura si prietenie. Nu stiu cum i-as putea multumi vreodata indeajuns Laurianului ca m-a format ca om si ca avut o influenta asa benefica asupra mea.
    Sper ca generatiile ce vor urma vor constientiza cat de norocoase sunt ca au ocazia sa invete in acest liceu si ca il vor SIMTI si accepta cu bratele deschise. Eu ma simt onorata sa ma numesc absolventa a Laurianului !
    Pe aceasta cale, vreau sa ii salut din nou pe doamnele si domnii profesori, precum si pe fostii colegi!
    Mi-e un dor teribil sa fiu acum in clasa, ca in orice zi obisnuita….Uneori cred ca e ceva in neregula si tot astept sa inceapa scoala… Mi-e un dor teribil sa fiu acum in aula…..Mi-e dor de tot!
    TE IUBESC, LAURIAN!

    Cu mult drag,

    Adelina PInzaru – 12G, Promotia 2011
    Studenta la Facultatea de Limbi si Literaturi straine
    Universitatea Bucuresti

    Noiembrie 11, 2011 la 19:05

  13. Bogdan

    Pentru mine, la anul se implinesc 20 de ani de la absolvirea liceului. 🙂 Imi vine foarte greu sa condensez toate amintirile intr-un post. 🙂

    Noiembrie 11, 2011 la 19:07

    • CN ”AT Laurian”

      Nu trebuie condensat nimic. Poate nu va organizati, Bogdan, la anul! Nu am sa va iert si nici conu Tatarcan cred…

      Noiembrie 12, 2011 la 08:13

  14. Adelina Pinzaru

    Specializarea: Limba si literatura engleza
    Limba si literatura coreeana

    Noiembrie 11, 2011 la 19:11

    • CN ”AT Laurian”

      Coreeana??? Super!! te duci sa-i mai dai dupa noi sau ne dam noi dupa ei…

      Noiembrie 12, 2011 la 08:12

  15. Alexandra Andrioae

    Au trecut abia doua luni de cand sunt studenta la University of Bradford (un orasel din Marea Britanie, aflat in apropiere de Leeds), profilul Biomedical Science, dar dorul de casa deja se resimte…si cand spun „acasa’ nu ma refer strict la camaruta mea, ci si la liceul in care mi-am petrecut 8 ani din viata, 8 ani deosebiti as indrazni sa spun. Mi-e dor de orele de mate cand erai obligatoriu scos la tabla zilnic, de orele de romana cand recitam poezii, de dupa-amiezele cand mergeam la teatru…liceul este intr-adevar una din perioadele pe care nu le voi uita niciodata!

    Noiembrie 11, 2011 la 20:15

    • CN ”AT Laurian”

      Cand recitai tu poezii la romana?? 🙂

      Noiembrie 11, 2011 la 22:40

      • Alexandra Andrioae

        Bacovia, clasa a12a, chiar am si invatat una pe de rost 🙂

        Noiembrie 11, 2011 la 22:48

      • CN ”AT Laurian”

        Pai nu era la ora! Era in Aula!

        Noiembrie 11, 2011 la 22:52

      • Alexandra Andrioae

        pai inainte sa fie in Aula au fost in clasa, asa a si inceput ideea cu scenetele din Aula..

        Noiembrie 11, 2011 la 22:55

  16. Mihaela Craciun (Doros)

    Acum 19 ani , (incredibil! mereu ma uluieste cat de repede zboara timpul!) paseam pentru prima data pe coridoarele uriase ale Colegiului National AT Laurian, in clasa a V-a , cu emotii si cu regrete ca nu mai am ocazia sa port uniforma gimnaziala la care atat de mult ravnisem in clasele primare. Am uitat repede de uniforma, am invatat unde e biblioteca, am trait fiorii primei iubiri pentru colegul din banca din spate , care ma tragea mereu de codite, am fost in excursii minunate alaturi de Dl. Paraschivescu, dirigintele nostru, am avut emotii de fiecare data cand vocea de barion a D-lui. Parpaluta spunea :”Doros, la tabla!” sau D-na Ciubotaru ne intreba capitalele lumii si am ajuns in clasa a IX-a.
    In sfarsit eram liceeanca. (Pe atunci imi doream ca timpul sa treaca mai repede si eu sa devin mare 😦 – naivitate crasa!). Boboc in clasa a IX-a G, profil bilingv….Aceleasi coridoare doar ca ceva mai mici acum, dar la fel de pline de farmec, colegi vechi si noi, profesori minunati despre care colegii mai mari ne „vindeau ponturi”, D-na Iacob care vorbea numai in engleza la ore si pe atunci nu intelegeam de ce ne chinuie, insa astazi ii multumesc din suflet, D-na Agachi care vorbea o limba romana curata, frumoasa si care m-a invatat sa-mi placa sa citesc, Dl Onofrei, care pe linga lectiile super de istorie, organiza niste excursii grozave, D-na diriginta Bantus care chiar ne invata franceza, un copac scorburos langa chioscul cu de toate , unde ne furisam sa ne spunem ofurile, colegii, toti frumosi in felul lor si unii care uneori imi faceau zile amare, si multe lucruri noi in fiecare zi , alaturi de nenumarate amintiri care ar putea fi poate, subiect de roman…
    Toate acestea spuse si nespuse, contureaza un trecut himeric parca si minunat ce face ca Bucurestiul (unde acum locuiesc) sa paleasca sub valul amintirilor, sa devina cenusiu, sa devina un loc in care e atat de usor sa te pierzi in multime,in anonimat. Insa, reusind sa imi amintesc multe din lucrurile extraordinare pe care dascalii mei din Laurian m-au invatat, totul devine mai usor, mai luminos, chiar si atunci cand ploaia se scurge pe cladirile cenusii si ponosite, iar eu am deadline la cate o traducere interminabila, sau vreun curs de engleza de predat unor adulti obositi dupa o zi de munca.
    Asadar, in mod categoric, perioada Laurian reprezinta pentru mine cei mai frumosi si mai constructivi ani, si le multumesc din suflet tuturor dragilor mei profesori care au avut rabdare cu mine!

    Noiembrie 11, 2011 la 20:23

    • CN ”AT Laurian”

      Si eu iti multumesc, Mihaela!

      Noiembrie 11, 2011 la 22:41

  17. Am absolvit in 2007 – 8 ani de Laurian, nu 4! Nici macar asa nu mi-au fost de ajuns! As mai face liceul de inca 10 ori daca as putea! Au fost niste ani incredibili! Cred, cu toata sinceritatea si nostalgia, ca niciodata si nicaieri nu o sa regasesc atmosfera de acolo si atatia oameni deosebiti adunati la un loc.
    Am avut cea mai tare clasa -12A- cu cel mai unit colectiv si cei mai nebuni si mai dragi colegi pe care i-ar putea avea cineva, cel mai tare diriginte – Nelu Onofrei – care a fost pentru noi mult mai mult decat atat, si niste profesori de la care am invatat cum sa traim si cum sa fim in viata si cum sa ne exprimam intotdeauna parerea, cum sa luptam pentru lucrurile in care credem, cum sa nu ne multumim cu putin si cum sa ne tinem intotdeana capul sus. Am invatat Debate, am invatat sa joc teatru absurd, si multe, multe alte lucruri.
    Acum locuiesc in Bucuresti, dar de cele mai multe ori cand ma visez acasa, ma visez in Laurian. Serios!! Si nu va mai zic cate amintiri si emotii ma coplesesc atunci cand aud, intamplator, Queen – „We will rock you”!

    Te pup, Laurianule, si mi-e tare dor de tine!

    Noiembrie 12, 2011 la 00:09

    • CN ”AT Laurian”

      De cele mai multe ori, ne gandim la voi si va vedem prin ochii celorlalti!

      Noiembrie 12, 2011 la 08:11

  18. Laura Dulgheru ( 12 H- generaţia 2010)

    Cred cu tărie că după anii de liceu în Laurian voi tânji mereu! Până şi întâmplările urâte din liceu ( note mici, corigenţa la logică..) sunt acum amintiri frumoase, amuzante. Şi abia acum realizez că , deşi mă supăram pe profesoara de franceză (ne dădea mereu eseuri ca temă) sau pe dirigintă că îmi pusese 3 la română pentru că chiulisem la geografie ( în gândul meu atunci era: ” ce treabă are ea cu geografia?!!”), fiecare nemulţumire din liceu îmi aduce acum o mulţumire. Mulţumesc, Laurian!

    Noiembrie 12, 2011 la 00:17

    • CN ”AT Laurian”

      Laura, te alinti, notele tale au fot ok si daca a fost vreun 3, se pare ca si-a facut treaba!
      Micutza voastra clasa e, acum, neincapatoare, sa veniti sa-i vedeti pe frumosii vostri urmasi, au lipit plansele voastre pe pereti, la loc, sa nu cumva sa va supere! Ne vedem in decembrie, la liceu, Corp B, etj II, sala 22!!!

      Noiembrie 12, 2011 la 08:09

  19. vicu

    laurianul a fost cu adevarat o experienta unica… formare pe care ne-a oferit-o cred ca se vede la tot pasul..

    in alta oridine de idei sunt foarte tari uniformele!

    Noiembrie 12, 2011 la 01:18

    • CN ”AT Laurian”

      Aveam emotii ca nu or sa-ti placa!
      Ce-i cu tine , de ce esti asa de blazat??? Avocatii nu mai stiu sa zambesca?

      Noiembrie 12, 2011 la 08:10

      • Carmen.Peacock

        oh nu… uniforme??? e singurul lucru de care ma mandresc aici ca nu am avut la liceu!!!

        Noiembrie 12, 2011 la 15:22

  20. Amintiri, amintiri…cate lucruri memorabile in 4 ani de Laurian! Corpul vechi, la romana Eliade, primele cu adevarat filme in Aula, sketch-urile de zilele Laurianului, teatru, teatru, teatru, regretata (chiar si numai pentru masa enorma de lemn) veche biblioteca, sala 31 de la etajul 2 cu zugraveala ei verde si podeaua unduitoare, Teach! si engleza-francezo-latina, Corpul nou si musicalul, Balul Sarmis, bataia cu frunze, pictura si rock si cantare, Laurian 150, ATLNews, Hamlet Reloaded, Catilina, filozofie, filozofie…si gata.

    Noiembrie 12, 2011 la 10:27

    • CN ”AT Laurian”

      Catilina, mai cu seama!!! 🙂

      Noiembrie 12, 2011 la 17:07

    • Adelina Pinzaru

      Da,da,da…Teach!!!:))) Si nu numai….
      Chiar vineri am dat partial din Hamlet.
      Normal ca am facut asocierea….

      Noiembrie 12, 2011 la 20:49

  21. CN ”AT Laurian”

    Hai, Carmen, sunt dragalasi!

    Noiembrie 12, 2011 la 17:09

  22. Ma gandeam zilele trecute, ca din „pricina” Laurianului am ajuns sa fiu poate prea pretentios, cu viata si cu oamenii, cu mine insumi. Parasesti liceul cu frumoasa naivitate a celor ce nu au stiut sa fie altfel decat fericiti, si desi, ba ca zic altii, ba ca si tu iti spui platitudini si clisee sforaitoare cu „anii de liceu cei mai frumosi ani, ani unici, irepetabili”, continui sa incerci bolnavicios sa regasesti ceva din acea bucurie, undeva, departe, in alt loc, pe unde ai fi… Imi inchipui ca e greu sa scapi de aceasta indeletnicire, cum, izgoniti din paradis, oamenii continua sa traiasca cu nostalgia si fantasmele lui. Fericirea-drog a Laurianului devine deliciul tau de fiecare zi. In carti lucioase de „dezvoltare personala” ce imprumuta trivial principii budiste, ti se repeta fraza aia „cu puterea prezentului”. Iar tu citesti amuzat, privind de-al dracu inapoi, si gandul fuge, fuge pe strada Cuza Voda, oprindu-se naucit la coltul livezii; iar daca e inchisa poarta mare de la internat, va sari gardul, va „strafulgera prin scoala 5” cu amintiri si zambete, si prime iubiri, si-apoi pe poteca ingusta, in corpul vechi cu lumina nedecisa de becuri ci de pasi si suflete. Zborul se prelungeste prin consistenta citrica a noului corp, in care pasii suna altfel, dar care, peste timp te intampina joviala si oranj, mai frumoasa acum, decat atunci… Zborul conteneste… Cum sa luam tot din Laurian?

    PS: Se intampla sa nu chiulesc de la ora de filosofie in care obiectul discutiei il constituia „Mitul lui Sisif” de Camus, cumva paradoxal si cinic asezat undeva la capitolul „Sensul, sau scopul vietii”. Si nu puteam intelege eu cum se altura derizoriul – fericirii. Cum existente absurde sunt si impacate, chiar fericite. „Asa ceva nu se poate” ma decideam eu.
    A trecut ceva timp de atunci, si iata-ma intelegandu-l pe Sisif si imbracandu-i haina decolorata. Astazi rostogolesc o amintire spre varful unui munte. Acolo am fagaduinta mantuirii, speranta ca in lumina spectrala de culme amintirea va deveni de carne, si eu voi trai vesnic in ea. Dar muntele acesta are pante indoielnice si feroce. Si amintirea se pravaleste, dar nu si visul meu. Eu rostogolesc iar o amintire spre varful unui munte…iar si iar… Si doar visand si amintindu-mi…si doar…sunt fericit…

    Noiembrie 12, 2011 la 17:17

    • dumitruagachi

      Una dintre cele mai insolite interpretări cu putință pentru îndărătnicul Sisif: ”Astazi rostogolesc o amintire spre varful unui munte!” Ce se va intimpla cu ea, cu amintirea, e sigur că nu de carne se va îngreuna…

      Noiembrie 12, 2011 la 20:38

  23. carmen

    Tatăl meu a absolvit acest liceu. Eu am absolvit în promotia 1983 si pentru cativa anisori am predat biologia aici. Acum, fiica mea este elevă aici si va părăsi liceul în 2012. Aceste lucruri nu sunt întamplătoare. Cine trece pe aici, chiar si pentru putin timp, nu uită locul. E ceva care pune o amprentă, te schimbi fără să vrei trecerea prin Laurian. Acestliceu a fost cunoscut la Paris de zeci de ani. Colegi ai unchiului meu care au fost studenti la Paris prin anii ’50 , dacă spuneau că au absolvit liceul Laurian, parizienii cunosteau faptul că e în Romania si , mai mult, că e în orasul Botosani. Sunt convinsă de faptul că absolventii actuali ai acestui liceu îl reprezintă cu cinste oriunde ar fi.

    Noiembrie 12, 2011 la 17:58

  24. CN ”AT Laurian”

    Alex, mereu te-am suspectat de geniu: ”Parasesti liceul cu frumoasa naivitate a celor ce nu au stiut sa fie altfel decat fericiti,”!!!

    Noiembrie 12, 2011 la 18:09

  25. CN ”AT Laurian”

    Carmen, nimic nu e, in adevar, intamplator!

    Noiembrie 12, 2011 la 18:17

  26. Chiar foarte faină ideea acestui proiect.Au trecut prea repede anii de liceu, îmi e dor de ei, mi-e dor de activităţile de acolo şi cel mai mult de tot ce-am învăţat pe acolo. Azi, mâine termin şi facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Iaşi, dar tot cu gândul la Laurian.

    Şi aşa ca o amintire: în anul 2 a trebuit să reprezint facultatea şi să ţin o prezentarea în bătrâna aulă a Laurianului. Numai eu ştiu ce emoţii am avut, dar şi ce mândru am fost!

    Mulţumesc Laurian şi felicitări pentru iniţiativă!

    Noiembrie 12, 2011 la 18:35

    • CN ”AT Laurian”

      Liviu, pana la urma, te-am recuperat din Spam…!
      Eu imi amintesc o anumita seara, cand eram la un anumit interviu la radio…

      Noiembrie 13, 2011 la 09:58

  27. Citind spusele lui Alex, imi aduc si acum aminte de ora de filosofie din clasa a XII-a. Era in spatele meu cand am discutat despre ele. Mitul lui Sisif, fericirea, sensul vietii.. Cu totii ajungem sa le cunoastem la un moment dat, in viata.

    Se pare ca Laurian ne-a pregatit pentru asta. Mi-e tare dor de el..

    Noiembrie 12, 2011 la 19:04

  28. ioana

    8 ani de Laurian…. Suna cam multisor, dar nu-i regret si as fi vrut sa mai fi stat inca pe atat… Multe lucruri s-au intamplat in acesti ani: mi-am facut prieteni, am pierdut prieteni… atat de multe amintiri, emotii… E locul care m-a trezit la realitate, m-a maturizat…. Sunt oamenii pe care nu-i voi uita niciodata (profesori, colegi) si care mi-au influentat viata, modul de a gandi si m-au ajutat sa ajung unde am ajuns…

    Noiembrie 12, 2011 la 19:48

  29. Sirbu Ionela

    Intr-adevar,Laurianul ne-a impins spre marile sanse ale vietii,dar mai ales dascalii,care nu au fost numai oameni ce ne-au dat o mica parte din intelepciunea lor,dar au fost si cei care mie mi-au dat lacrimi de bucurie,dar si de tristete!Imi aduc aminte cum Doamna Profesor de Limba si Literatura Romana,Elena Agachi,ne spunea ca noi trebuie sa schimbam un viitor care nu se arata stralucit acum 4,5 ani…. si cate ne mai spunea,si cum ne mai spunea…:)…si,bineinteles,si urmatoarele generatii sa aiba acelasi scop.Insa,sunt in anul II la Medicina Veterinara in Iasi,dupa un contrast de idei,nu stiam ce sa fac,si am ales ceva ce nu ma asteptam vreodata sa studiez(din contra,in clasa a 9a,cand Doamna Profesor de Biologie,Corduneanu ne-a intrebat unde vrem sa ajungem dupa Liceu,colegul meu,vestitul Radu Alexe era un viitor medic veterinar ) imi dau seama,eu fiind „batrana” anului II,ca sunt in fiecare an cel putin 90 de studenti care vor sa schimbe cu ceva macar o mica problema a noastra:cea a grijii fata de animale.Este un inceput,si inca unul mare pentru ca la mine in an sunt cel putin 5 studenti care au plecat de la A.T. Laurian,ne-am recunoscut,ne-am adus aminte unul de celalalt si asta pentru ca am avut nu numai cei 7 ani de acasa,ci si cei 4 ani de Laurian.
    Cu lacrimi in ochi si cu bucurie multumesc mamei care m-a indemnat sa merg la Colegiul National A.T. Laurian,dar si prietenei mele dragi(imi cer scuze Doamnei Profesor Elena Agachi ,dar asa o consider inca de cand mi-a dat si 3 la Romana in clasa a 9a) care si acum este prezenta in viata mea,spunand si eu mai departe ceea ce dumneaei ne-a spus si noua candva.

    Noiembrie 12, 2011 la 20:25

  30. Andreea Ciobotaru

    Cum se pot comprima in niste cuvinte simple cei mai frumosi ani ai unui om? Am deschis cutia amintirilor si imediat mi-a aparut un zambet. O profunda liniste sufleteasca m-a cuprins. Si multa, multa dragoste. Pentru „batranul” Laurian, pentru minunatii profesori pe care am avut norocul sa-i intalnesc si care mi-au marcat viata, cladind incet si cu rabdare, cu fiecare „caramida” caracterul omului ce sunt astazi. Pentru colegii mei…de clasa, de an, de ATL.
    Laurianul, pentru mine, inseamna originalitate, creativitate, familie. Laurianul m-a invatat, mai presus de toate, sa gandesc si sa fiu Om.
    Orele de romana erau geniale. Fie ca erau in clasa (cu bancile rearanjate ca intr-un amfiteatru :)), in Aula, in aer liber sau pe scarile Casei de Cultura a Sindicatelor mereu ni s-a cerut sa gandim, nu sa recitam ca niste reportofoane „formele fara fond” din manuale. Proiectele la engleza erau dintre cele mai antrenante, orele de istorie a Americii memorabile, iar cursurile de franceza erau mereu intrerupte de profesorul cu care urma sa avem urmatoarea ora (erau atat de interesante incat nici nu auzeam cand se suna de pauza si apoi de intrare din nou la cursuri).
    Parca ieri m-am uitat la Jesus Christ Superstar in cabinetul de romana si apoi l-am revizionat in „familie” in Aula. Parca ieri ma munceam sa invat textele personajului meu Dromio din „The Comedy of Errors pentru Festivalul Limbilor Straine. Parca ieri am fost la Casa de copii nr 1 din Botosani intr-un proiect comun organizat de dna profesoara Agachi cu clasele la care preda dumneaei. Parca ieri munceam la articolele din ATL Cultural si ATL :))). Si parca ieri vedeam pe zidurile de la intrarea elevilor scris „Don’t worry, be happy” in preajma examenelor de BAC si de admitere. Mereu m-am intrebat cine scria aceste cuvinte. S-or mai scrie si azi?
    De departe au fost cei mai frumosi ani.
    Eram fericita si n-am stiut sa profit pe deplin de asta. Am fost fericita si doar peste ani mi-am dat seama.
    Pentru tot ce ati facut pentru mine, distinse Profesoare si distinsi Profesori, ma inclin cu respect!

    Andreea Ciobotaru (XII G – profil bilingv – promotia 2000)
    Traffic manager, Finsterwalder Transport und Logistik GMBH, Germania

    Noiembrie 12, 2011 la 20:55

  31. ANDA

    E incredibil cat de repede trece timpul, si cum dintr-o singura clipire timpul schimba „in oameni mari niste copii”..
    Am pus bazele unei noi vieti in liceu, care insa s-a sfarsit mult prea repede. Am cunoscut oameni pe care desi nu imi doream sa imi ajunga atat de aproape de inima, au ajuns…am iubit scolareste..am iubit cu suflet de liceean..
    Laurian….locul in care iti incepi aventura numita adolescenta. Locul in care traiesti prima iubire(probabil), locul in care traiesti clipe de neuitat- clipe de vis sau…de cosmar( de care insa tot cu drag o sa iti aduci aminte). Locul unde, incet-incet iti formezi personalitatea.
    Mi-e dor…mi-e dor de copilarie si sunt constienta ca timpul lasat in urma nu se va mai intoarce, dar stiu ca au ramas amintiri frumoase care niciodata nu vor pieri.
    Profesorii mei din Laurian sunt oamenii care mi-au deschis drumul in viata, care m-au invatat ce inseamna raul si cum sa-l accept intr-o societate amara….
    Dar cu totii am inceput alt capitol, iar fiecare din noi pe un drum separat..spre maturitate..urmeaza sa ne construim noi viata din tot ce am primit ca baza de la „parintii” din liceu…pentru care nu am decat cuvinte de lauda chiar daca de multe ori nu doar mie, cat si colegilor mei ne venea sa desfintam cate o materia din cauza mult prea severelor lectii care ni se impuneau….insa acum am realizat…totul era cu un scop…
    Cei care nu au nici o amintire frumoasa din liceu se mint pe ei insisi…isi mint sufletul…nu exista om care sa nu aiba o mica amintire…o mica nazbatie…vreun profesor pe care nu-l suporta…o ora de la care chiulea….nu se poateeee…sunt anii de liceu…
    Acum pasii imi sunt indreptati spre un alt inceput…spre un alt pas din viata…viata de facultate…si totusi ma gandesc tot acolo…la liceu…!!

    Anda Mihăilă – 12H, Promotia 2010
    Studenta la Facultatea de Administratie si Afaceri/ Administratie Publica
    Universitatea Bucuresti

    Noiembrie 13, 2011 la 00:55

    • Cat de frumos ai scris! Ma regasesc in tot ce ai spus pentru ca in mare parte toate nazbatiile tale au fost legate de mine.Este adevarat ca desi am trecut la o alta etapa a vietii noaste,facultatea,mereu ne gandim la tot ce a insemnat liceul nostru drag si incercam sa facem comparatie.As da orice sa mai invat macar un semestru in liceul laurian,cu tine in banca in aceiasi clasa minunata.

      Noiembrie 13, 2011 la 15:37

      • ANDA

        Asa este Alexandra! Cu totii ne dorim sa mai petrecem cateva ore in minunatul nostru liceu, ce ne-a format pe fiecare si ne-a crescut frumos! Imi e dor de banca noastra, de noi!

        Noiembrie 14, 2011 la 20:22

  32. Imi aduc aminte prima zi de liceu,inca din prima zi spiritul Laurianului l-am simtit. De atunci si pana azi el face parte din mine.Cand imi amintesc de Laurian, nu fac altceva decat sa ma regasesc ,sa-mi spun cine sunt, sa-mi aduc aminte de mine.Au fost cei mai frumosi ani,in care m-am construit pe mine ca persoana,au fost anii de care imi face placere sa imi amintesc,au fost anii in care am iubit, am plans, am dorit, insa in acei ani niciodata n-am urat.In Laurian am simtit caldura unei familii,si de fiecare data cand intalnesc pe strada un fost coleg sau un profesor simt o legatura..e spiritul Laurianul,care nu va muri niciodata.Multumesc tuturor celor din familia Laurian,si dumneavoastra doamna diriginta ca aveti grija ca aceasta familie sa fie unita!

    Noiembrie 13, 2011 la 01:24

  33. Salutare tuturor! Mulțumesc, doamnă Agachi, pentru invitația în club, care, trebuie să recunosc, mi-a alimentat și intensificat spleen-ul resimțit săptămâna aceasta, amintindu-mi de liceu…Îmi lipsește critica literară, îmi e dor de seminariile ( deja sistemul de predare era academic) la română și admit că îmi e dor și de ATLNews, la care acum nu-mi explic de ce m-am hotărât cam târziu să colaborez…Toate cursurile de acum, în engleză, nu-mi pot produce, cu aceeași intensitate, exuberanța trăită descoperind logos-ul la orele de română și filozofie…Vă îmbrățișez cu drag și promit să vă vizitez cu prima ocazie!
    P.S.: Doar ca să vă fac mândri și să demonstrez, din nou, nivelul superior al liceului: S-a dovedit faptul că eu, fiind admisă cu 9.89, sunt capabilă să mă afirm cu mai multă ușurință decât cei admiși cu 10, provenind de la alte licee din țară!
    Iulia-Cezara Abăcioaei, absolventă a promoției 2011, XII D
    studentă-Facultatea de Științe Politice în limba engleză, Universitatea București

    Noiembrie 13, 2011 la 02:02

  34. Laurian.. ! Ce repede au trecut 4 ani!! Nu imi vine sa cred ca sunt deja studenta.. Parca mai ieri eram in clasa a 9-a, ma indreptam cu pasi marunti si cu emotii mari spre LAURIAN! O noua lume mi se deschidea in fata ochilor.. In timp s-a dovedit.

    Pentru mine Laurian a fost un calauzitor inca din primul moment cand am intrat pe usile sale, la examenul de admitere pentru limba franceza. Ceva din mine mi-a spus ca aici e locul meu. Scarile acelea vechi.. nu stiu, dar pentru mine au o semnificatie enorma! Nu as putea descrie nici intr-o mie de cuvinte cat de mult inseamna acele scari pentru mine! Si aspectul vechi al cladirii.. intotdeauna mi-a indus o stare de liniste in suflet. Era un fel de.. “acasa”. La un moment dat a fost vorba sa ne mute in cladirea noua.. Pe de o parte era avantajos, placut, dar ceva ne-a oprit, pe majoritatea, si am optat sa ramanem pe loc. Sala 31, etajul 2. O sala maaaare, verdeee si friguroasa! Dar era a noastra, pentru noi calda! Acum inteleg de ce sufletul nostru a ramas in cladirea veche.. cel putin al meu. Am ajuns la facultate si la fel.. primul pas in cladire, tot la examenul de admitere (pentru medicina de data aceasta), primele scari urcate.. aceeasi senzatie: ca aici e locul meu! Nu mai zic de faptul ca scarile au aceeasi structura (mai ales scarile!!), peretii, inteaga cladire de fapt, doar ca in proportii mai mari, ca si Laurianul!! Din nou am simtit ca mi se deschide o noua lume, care imi va marca viata pentru totdeauna, si nu doar pe plan profesional!! Un nou fel de “acasa”…

    Laurianul mi-a oferit extraordinar de multe oportunitati sa ma realizez ca OM, sa pornesc pe un drum bun in viata. Mi-a dat sansa sa gresesc, sa invat din propriile mele greseli, ca mai apoi sa pornesc pe o cale mai buna si sa fiu mandra ca am reusit sa imi infrunt temerile si sa le depasesc! Eu una asa am ajuns OM – gresind, invatand din greselile proprii si ascultand sfatul unor buni si extraordinari profesori, care mi-au fost mereu aproape cu o vorba buna, care m-au ajutat mai mult decat isi imagineaza chiar ei insisi. Printre acei profesori se numara domnul diriginte Apopei-Rusu Corneliu – care pentru mine reprezinta un adevarat model de OM in viata, doamna profesor de Limba Romana Agachi Elena – care mi-a trezit interesul pentru arta (in mod special) si m-a determinat astfel sa privesc viata cu alti ochi, doamna profesoara de Fizica Chelariu Cristina – care a fost cea mai intelegatoare si mai aproape de sufletul nostru, o a doua diriginta pentru noi in clasa a 12-a, si nu in ultimul rand, doamna profesor Ghinet Lavinia – care, desi mi-a fost diriginta doar pentru foarte putin timp in clasa a9-a – si poate ca dumneaei nu isi mai aminteste – dar eu nu o sa uit niciodata ce mi-a spus/ m-a sfatuit/ m-a avertizat chiar!!, si la vremea aceea nu am inteles. A trebuit sa dau cu capul de un zid tare ca sa inteleg (din cauza asta nu o sa uit niciodata!!). Dar nu regret nicio clipa! As da din nou.. Altfel nu as fi inteles cu aceeasi intensitate morala.. De aceea vreau sa ii multumesc pe aceasta cale si sper sa vada intr-o buna zi mesajul! Bineinteles, fiecare profesor pe care l-am avut in liceu a avut rolul sau in dezvoltarea mea personala, dar cred ca deja m-am pierdut prea mult in detalii, iar spatiul nu stiu daca imi permite sa ma mai lungesc! Le multumesc din suflet tuturor pentru ca mi-au fost profesori si pentru ca m-au indrumat atat de bine!
    Va multumesc si dvs., doamna profesoara Agachi, pentru invitatia de pe facebook, pentru ca mi-ati dat aceasta sansa sa scriu aici, sa-mi impartasesc aceste ganduri! Nu m-am gandit nicio clipa ca as putea scrie atat de mult cand am vazut link-ul de la dvs., dar acum constat ca scriu, si tot scriu, si inca nu ma pot opri, pentru ca tot as mai adauga ceva! :))

    In sfarsit, sunt fericita ca am absolvit Laurian-ul! Sunt fericita ca LAURIAN e liceul pe care l-am absolvit, si nu altul, pentru ca el mi-a permis sa fac de toate, din toate punctele de vedere! Fara el nu as fi fost acelasi OM! Si cand spun Laurian, ma refer la toti profesorii si la tot ce inseamna acest liceu: sali de clasa (unde ne simteam si ne manifestam in cel mai natural fel de a fi al nostru!), biblioteca, Aula!! (unde am invatat ce inseamna un film adevarat si am realizat cele mai frumoase proiecte), boutique-ul (sau bufetul, cum ziceau altii), scarile (revin iar la scari..) etc. etc. etc. !!! Cate as putea sa scriu, si cate paranteze as adauga la fiecare cuvant ce are legatura cu Laurian…!

    Cu mult drag si respect,
    Madalina Tatarciuc, absolventa a C.N. „A.T. Laurian”, promotia 2011, clasa a XII-a E, profil Stiinte ale Naturii. Da, de pe atunci vroiam medicina. Laurian m-a ajutat sa imi implinesc visul, iar acum sunt studenta la Universitatea de Medicina si Farmacie Tirgu-Mures, specializarea Medicina Militara. Multe multumiri pentru acest lucru doamnei profesor de Biologie, doamna Azoitei Luminita!

    Noiembrie 13, 2011 la 03:00

  35. CN ”AT Laurian”

    Scrisorile voastre sunt absolut superbe! Ma astept sa continuati sa va dati intalnire aici!

    Noiembrie 13, 2011 la 08:58

  36. CN ”AT Laurian”

    Profesorii vostri citesc scrisorile voastre! E magic!

    Noiembrie 13, 2011 la 08:59

  37. Nu mi-au placut nicicand cuvintele mari, cuvintele care stralucesc, cuvintele care aduc laude, „cuvantul-osana”, cu o structura interesata, urmarind ceva si nu stand pentru sine…si asta este o atitudine, un modus-vivendi, un fel de a problematiza ceea ce ti se intampla intr-un mod care vede „dincolo”, care nu ia aparenta drept unica realitate…cred ca asta mi-a dat Laurian-ul: un fel de a intelege si de a ma raporta la lume care-mi permite sa traiesc daca nu mai bine cat, cel putin, mai autentic…
    Mihai Popovici, sociolog

    Noiembrie 13, 2011 la 13:13

    • CN ”AT Laurian”

      Mihai, sper ca nu da senzatia de osanale ce vedem noi aici!! MS!

      Noiembrie 13, 2011 la 15:36

      • Nu, era vorba doar despre ceea ce nu-mi place mie sa fac 🙂

        Noiembrie 13, 2011 la 18:59

  38. Sirbu Ionela

    Am uitat sa precizez un lucru:TOTI PROFESORII DIN PRIMUL AN,INCLUSIV CELUI CURENT,AU LAUDAT C.N. A.T. LAURIAN SPUNAND CA DE ACOLO AU VENIT CEI MAI BUNI STUDENTI AI LOR,CARE ACUM SUNT PLECATI PRIN EUROPA,LUCRAND IN CERCETARE SAU SUNT DOCTORANZI!
    FELICITARI CONDUCERII SI PROFESORILOR COLEGIULUI NATIONAL A.T. LAURIAN!

    Noiembrie 13, 2011 la 15:02

    • CN ”AT Laurian”

      Ionela, sper ca nu glumesti!!! CHIAR???

      Noiembrie 13, 2011 la 15:38

      • Sirbu Ionela

        La prima ora de anatomie anul trecut cand am facut cunostinta ,doamna profesor a spus ca poate am si eu ambitia sa ajung la fel sau mai sus ca ai mei colegi care au terminat acelasi colegiu,adica Laurianul!si doctorandul cu care am facut anatomie este domnul Munteanu Alexandru,Domnul Profesor Doctor Cotea mi-a spus inca de la primul laborator de domnul Catalin Todireanu care la fel este in ultimul an de doctorat,colega mea de la practica are sotul(fost elev al colegiului) care lucreaza in cercetari acum in iasi,dar doi ani a fost plecat cu bursa in Europa….etc . Sunt foarte multi care s-au mandrit ca au terminat Laurianul si duc numele mai departe pentru ca toti cand spunem unde am terminat invatamantul preuniversitar,spunem cu aroganta,siguranta de sine,onoare ca la Botosani,C.N. A.T. Laurian!

        Noiembrie 13, 2011 la 20:35

  39. Alexandra Harghelegiu

    Laurianul…un loc plin de amintiri frumoase .Am binecuvantat mereu faptul ca parintii mi-au indreptat pasii catre acest liceu.A fost un loc in care am venit doar din placere fara a fi constransa de nimic.Un liceu in care am crescut frumos,mi-am pus in evidenta calitatile si mi-am corectat defectele.Am invatat multe in cei 4 ani dar totodata aici am legat cele mai frumoase prietenii, mi-am facut cea mai buna prietena (colega mea de banca)dar am gasit si sprijinul de care aveam nevoie in profesorii mei minunati.sunt sigura ca nu voi uita niciodata cei ma frumosi ani din viata,LICEUL.nu vreau sa scriu prea mult insa abia astept sa vin in decembrie si sa ma intalnesc cu fostii colegi dar si cu profesoarele mele de suflet(doamna diriginta si doamna Tana Onofrei) imi e ffffff dor de tot ce a insemnat Laurianul pentru mine!

    Noiembrie 13, 2011 la 15:27

  40. CN ”AT Laurian”

    Si noua ne e dor de voi, Alexandra!

    Noiembrie 13, 2011 la 15:39

  41. Rohozneanu Tudor Alexandru

    Imi este dor…greu mi-a fost sa accept si sa imbratisez acest lucru!
    Imi este dor de orele doamnei profesoare de fizica M.Bucataru, de pedagogia excelenta si de spiritul critic asupra moralitatii, pe care cred ca am reusit sa-l absorb.
    De Teach, vai cat de dor imi este de Teach cu originalitatea si corectitudinea lui desavarsita. Un asemenea om cum greu gasesti prin Bucuresti!(e doar o exagerare, sper sa nu fie asa).
    … Aici imi vine greu sa concretizez patru ani de experiente cu dumneavoastra. Prin simplu fapt ca ati reusit sa ne formati o gandire pura si critica asupra „frumosului”, eu va voi tine minte o viata si o moarte!
    Spiritul Laurianului, pentru mine, este sentimentul moralitatii. Apartenenta la un asemenea colectiv imprima o chemare spre cunoastere paradiziaca cat si luciferica. Cand se formeaza o masa psihologica de felul acesta, care nu este indreptata spre violenta, se pot face minuni!!!

    Noiembrie 13, 2011 la 18:07

  42. Laurian? Laurian! Laurian… Marturisesc ca am ezitat in fata acestei pagini, la gandul unei retrospective ce se vrea o ”disecare” a sentimentelor pe care le incearca un absolvent al Laurianului, in al doilea an deja de cand nu ii mai calca zilnic pragul. Am ezitat pentru ca desi mi s-a conturat un sentiment destul de solid de atasare si apartenenta cu privire la Facultatea unde sunt studenta, totusi nu am reusit sa ma desprind niciodata cu adevarat de Laurian. A scrie despre Laurian imi provoaca, inevitabil, un sentiment de nostalgie – si ce e de fapt nostalgia, daca nu, asa cum spune traducerea literala a acestui termen, ”durerea intoarcerii acasa”? Ii simt inima seculara vibrand la unison cu trairile mele, il vad, personificat, ca pe o aparitie providentiala pe cararea adolescentei mele, aparitie ce imbraca in diverse momente chipurile a diferiti profesori, care mi-au fost alaturi, de la care am invatat lucruri pe care le voi avea intotdeauna in suflet, chiar daca prin stradaniile Lethei, zeita uitarii, mi-ar disparea din minte. Pentru ca sufletul nu poate sa uite. Am tinut intotdeauna la mottoul laurienilor, am stiut, aprioric aproape, ca ”Laurianul nu e un liceu, e o familie”, deci cum as putea vorbi acum doar la trecut, cum as putea spune ca nu mai fac parte din aceasta familie care m-a primit cu atata caldura si in care am incredere ca va sti sa depaseasca orice moment dificil, orice tensiune, orice dificultate s-ar ivi vreodata, pentru a-si pastra unitatea. Imi amintesc ca eram aproape singura care a purtat ecusonul de la aniversarea a 150 de ani pe tot parcursul anului scolar (si l-am adus si cu mine, la Bucuresti), pentru ca m-am simtit si ma simt mandra de faptul ca Laurianul, cu tot parfumul vetust pe care i-l ofera varsta are o deschidere si o abordare atat de actuale. De fiecare data cand revin in Laurian ma simt gata sa incep sa mai traduc cateva versuri din Ovidius sau vreun pasaj din Caesar, sa discut impreuna cu dna. prof. Coca detaliile viitorului concurs sau activitatii ce urmeaza langa caloriferul din hol, sa intru la o ora de romana, engleza, franceza, filosofie sau oricare alta, cu aceeasi placere si energie, sa deschid (uneori cam intempestiv, mea culpa) usa bibliotecii pentru a ma pierde printre rafturile cu carti, pentru a lucra pentru vreo olimpiada sau pentru a mai sta de vorba cu dna. bibliotecara… Mi-e dor de discutiile de la dirigentie si nu voi uita niciodata indemnul dnei. diriginte Daniliuc din ultimele zile de scoala ”Nu uitati ca sunteti Laurieni, si intotdeauna cand un alt Laurian va va cere ajutorul, sa i-l oferiti!” Mi-e dor de toate acestea, dupa cum imi e dor sa mai intru in cabinetul directiunii si sa il gasesc pe dl. director Tatarcan zambindu-mi cu caldura si blandete, sau incurajandu-ma cu inegalabila sa atitudine aureolata de bunatate si aristocratie.
    Am avut parte de momente deosebite si de oameni deosebiti in Laurian, carora le datorez nu doar formarea mea culturala, ci si pe cea umana, pentru care le voi multumi intotdeauna. Simt insa in continuare ca spiritul Laurianului exista viu in sufletul meu, si il voi purta acolo oriunde as fi si oricati ani ar trece de la absolvire…

    Noiembrie 13, 2011 la 18:30

  43. CN ”AT Laurian”

    Esti la fel de buna oratoare! Multumesc! D-na Coca o sa te citeasca!

    Noiembrie 13, 2011 la 21:43

  44. I ONOFREI

    Mulţumesc şi eu celor care au scris şi ne-au transmis din gândurile lor. Există, fără îndoială, un spirit al Laurianului – aşa cum menţionam şi în Istoria Liceului, scrisă împreună cu ceilalţi profesori de istorie, colegii mei, Mie unul îmi vine greu acum, să vorbesc despre el. Nu ştiu cum aş putea eu să transmit vouă, absolvenţilor, ceva din Laurianul de astăzi întrucât, obligatoriu, sunt subiectiv: aici am fost elev, profesor, etc vreo 23 de ani, AICI VĂD CE AM VĂZUT ÎNTOTDEAUNA. Ce pot să vă spun este că noi încercăm şi acum să ducem mai departe menirea Laurianului şi că sperăm ca viitorii absolvenţi să aibă aceleaşi gânduri frumoase pentru liceul lor. O parte din atmosfera frumoasă a Laurianului se datorează şi celor care, directori sau nu, au fost „gardienii” libertăţii de exprimare şi manifestare a elevilor, chiar dacă acest lucru a fost, uneori, generator de conflicte cu alţii.
    Aş mai menţiona aici cuvintele domnului profesor de română Dumitru Ţiganiuc, spuse pe scena teatrului, în faţa unei săli pline de laurieni mai vechi sau mai noi, atunci când sărbătoream 150 de ani de la înfiinţarea liceului: „are Liceul acesta UN NU ŞTIU CE ŞI UN NU ŞTIU CUM”, cu sentimentul că aceia dintre noi care am trecut prin el ştim ce a vrut să ne transmită.
    Salutări tuturor, indiferent de meridian sau paralelă.

    Noiembrie 13, 2011 la 22:54

  45. CN ”AT Laurian”

    Da…”un nu stiu ce si un nu stiu cum”! Cum spuneam mai sus, pentru noi cel putin, e un fel de magie… Nu va reusi nimeni sa o priceapa, daca nu vine deschis spre noi!

    Noiembrie 14, 2011 la 08:06

  46. Stoia Maria Daniela(Ghinet)

    CINSTE CELOR CARE NE-AU FORMAT!

    Noiembrie 20, 2011 la 18:43

  47. VGH

    Acest Liceu este parte a unei galerii selecte de asezaminte, de care ramai legat toata viata din momentul in care ai avut privilegiul de a fi un membru al familii sale de valori.
    Cele mai bune urari dascalil si colegilor nostri.
    La revedere in 2012!!!

    ing. Viorel Gicu Herghiligiu
    promotia 1982

    Noiembrie 21, 2011 la 03:19

  48. CN ”AT Laurian”

    Multumim! Facem toc ce se poate, ca sa pastram ”spiritul Laurianului” ! Multumim ca ati intrat!

    Noiembrie 21, 2011 la 07:21

  49. CN ”AT Laurian”

    Dragi elevi,

    Vă scriu această scrisoare pentru a vă vorbi despre rolul important pe care liceul AT Laurian l-a jucat in dezvoltarea mea profesională.
    De când mă stiu, am avut o pasiune specială pentru limba engleză, asadar atunci când a venit momentul să îmi aleg un profil pentru studiile din liceu, am știut exact ce vreau: Bilingv-Engleză. În timpul liceului pot spune că am dobândit majoritatea cunostintelor care mi-au folosit drept bază pentru viitoarea carieră.
    Apoi, din dorința de a ști mai mult despre această limbă si cultură fascinantă, am decis să-mi continui cercetarea în acest domeniu si să urmez cursurile Facultatii de Litere din cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Aici am reușit să consolidez baza dobândită în liceu, dar si să clădesc pe aceasta cu ajutorul numeroaselor cărți pe care le-am citit.
    În cele din urmă am hotărat că este timpul să-mi împlinesc în sfarșit visul, așa că am considerat să-mi continui studiile în țara despre care știam atât de multe, dar pe care nu apucasem să o vizitez niciodată: Marea Britanie. Cunostințele mele de limba engleză s-au dovedit foarte prețiose atunci când m-am inscris la masterul de Relatii Publice din cadrul Universității South Wales. În momentul de față încă studiez aici, însă am planuri mărețe în ceea ce privește cariera roditoare în această țară.
    În concluzie, pot spune că fără devotamentul profesorilor din liceu care m-au sprijinit în dobândirea cunoștințelor de limba engleză, ce mi-au fost extrem de folositoare pe parcursul vieții, nu aș fi reușit să-mi îndeplinesc visul.

    Cu drag, Alina Marcan
    Promoția 2010.

    Ianuarie 22, 2014 la 11:33

  50. CN ”AT Laurian”

    C. N A. T Laurian a însemnat pentru mine in mod cert, evoluție, dezvoltarea capacității de a vizualiza si de a analiza lucrurile din cea mai bună perspectivă. Sunt in anul 1 de facultate si consider ca faptul că am terminat acest liceu mi-a adus cele mai multe beneficii in progresul meu ca studentă dar mai ales ca individ in societate. Sunt la Universitatea Babeș Bolyai, la Facultatea de științe economice si gestiunea afacerilor, Cluj. Tind spre o carieră în domeniul economic, manager sau inspector OPC. așa cum reiese din numele facultăţii pe care am ales-o. In liceu, am avut inițial in clasa a9-a ca diriginte pe domnul Paraschivescu Constantin, pentru ca mai apoi, începând cu clasa a10-a sa preia această responsabilitate, dna Tunea Mihaela. Ca orice licean, am avut parte de lucruri plăcute cat si neplăcute, însa a meritat sa trăiesc fiecare clipa. Activitățile in care am fost implicată au avut si ele in rol foarte important in dezvoltarea capacitaților mele si in formarea mea ca individ. Am invatat sa am curaj sa mă exprim, sa contrazic sau sa susțin idei, fapte etc.
    Pe scurt, consider ca liceul a fost faza de inițiere in evoluția mea.

    Ştefan Oana
    Promoția 2008/2012

    Ianuarie 22, 2014 la 11:33

  51. CN ”AT Laurian”

    Dragă Laurian,
    Mă numesc Grigoraș Marius și sunt din localitatea Ripiceni,județul Botoșani.Am terminat ciclul gimnazial în anul 1982 la Școala Ripiceni,iar în toamna aceluiași an am început un nou ciclu în pregătirea mea,cel liceal ,la Liceul Laurian.
    Îmi aduc aminte cu respect de profesorii ce i-am avut,cum ar fi: Stoica,Atudoroaie,Floareș,Topa,Curcă,Doană,Mușcalu,Șvarț și mulți alții.Din păcate,timpul trece peste toți și o parte din ei veghează acum dintr-o altă lume,lume a celor morți.
    Acest segment important din viața mea(liceul),mi-a creat o viziune corectă despre lumea exterioară și mi-a deschis orizontul spre cunoaștere,spre muncă și asta datorită dascălilor minunați ce i-am avut de-a lungul anilor.
    Mereu am considerat că anii de liceu sunt cei mai frumoși ani din viața fiecărui om,ani în care te maturizezi,ani în care percepi viața într-un alt mod,ani în care de îndrăgostești și întâlnești prima dragoste,ani în care începi să întelegi viața așa cum este ea,cu bune și cu rele,trecând la un nou nivel al vieții.
    Cursurile superioare le-am urmat la Facultatea de Geografie,din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza,, în județul Iași.
    O mare parte din amintirile mele vii sunt legate de prietenii și colegii de liceu,amintindu-mi mereu de ei. La fiecare întâlnire dintre foștii colegi de liceu,pot observa că timpul lasă o urmă pe chipul fiecăruia,îmbătrânind cu fiecare zi ce trece.
    După foarte mulți ani de la încheierea liceului,mă bucur că am reușit să-mi îndeplinesc un vis: acela de a deveni dascăl și de a-mi împărtăși cunoștințele și priceperile mele celor mici,învățându-i,în opinia mea,doar lucruri folositoare.
    În prezent,sunt director la Școala Gimnazială Nr.1 Ripiceni,predau geografie și încerc să mă ridic la înalțimea dascălilor pe care i-am avut în liceu,ei călăuzindu-mă pe acest drum,neintenționat,din prima clipă în care au intrat pe ușa clasei mele. Profesorii mei au avut mereu grijă ca eu și colegii mei să reținem toate informațiile ce ne erau predate,toate ajutându-ne în viață.
    Sunt și mă simt foarte mândru când afirm că fiica mea învață la Colegiul Național ,,A.T.Laurian,, ea dorindu-și acest lucru de când avea doar 10 ani.
    În încheiere,aș vrea să le urez succes tuturor elevilor acestui liceu și să îi rog să poarte cu respect și cu stimă sigla liceului în piept.Colegilor profesori le doresc și lor succes în carieră și sper să constituie și ei ,la rândul lor,un model pentru elevii acestui liceu-Laurian.

    Ianuarie 22, 2014 la 11:34

  52. CN ”AT Laurian”

    STIMATA DOAMNĂ DIRIGINTĂ,

    DATORITĂ DUMNEVOASTRĂ AM CĂPĂTAT MAI MULTĂ ÎNCREDERE ÎN MINE ŞI ÎN CEEA CE POT, ÎN CALITĂŢILE MELE. M-AŢI ÎNCURAJAT MEREU, COMPETIŢIE DUPĂ COMPETIŢIE. CEA MAI IMPORTANTĂ LECŢIE PE CARE AM ÎNVĂŢAT-O A FOST ACEEA CĂ PERSEVERENŢA ÎNVINGE ORICE OBSTACOL; ÎNSĂ DE-ABIA ACUM AM ÎNŢELES-O CU ADEVĂRAT.DUMNEAVOASTRĂ,CU SIGURANŢĂ AŢI FOST UN OM,UN PROFESOR ŞI UN PRIETEN MINUNAT! PENTRU MINE, VEŢI FI MEREU ÎNTRUCHIPAREA FRUMOSULUI ,INTELIGENŢEI SI A SINCERITAŢII ! GĂSESC PREA PUŢINE CUVINTE PENTRU A VĂ DESCRIE CU ADEVARĂT CE ÎNSEMNAŢI PENTRU MINE!
    ÎNTALNEŞTI ÎN VIAŢĂ OAMENI DE CARE TE LEGI DINCOLO DE CUVINTE, OAMENI CARE VĂD ÎN TINE MAI MULT DECAT VEZI TU ŞI CARE IAU DECIZIA DE A MUNCI ALĂTURI DE TINE PÂNĂ CĂND ŞI TU VEI AJUNGE SĂ DESCOPERI ACEA PARTE DIN TINE DE CARE ÎNCA NU EŞTI CONŞTIENT. SUNT OAMENI CARE PARCĂ SUNT FĂCUŢI PENTRU SUFLETUL TĂU. UN ASTFEL DE OM A FOST DOAMNA PROFESOARA DE FRANCEZĂ ,CÂMPANU CODRUŢA.
    PUŢINI SUNT PROFESORII CARE PREDAU CU SUFLET ŞI MAI PUŢINI SUNT ACEIA PENTRU CARE SE POATE FOLOSI SINTAGMA „BUNĂTATE OMENEASCĂ”. DOAMNA CÂMPANU A FOST UNUL DINTRE ACEŞTIA. UN PROFESOR CARE IŞI PUNEA SUFLETUL PE TAVĂ CU FIECARE LECŢIE DE FRANCEZĂ. UN PROFESOR CARE A VĂZUT ÎN MINE UN TALENT DE CARE EU ÎNCĂ NU ERAM CONŞTIENTA ŞI UN PROFESOR CARE M-A AJUTAT NU NUMAI SĂ-L DESCOPAR , CI M-A ŞI AMBITIONAT SĂ DAU TOT CE E MAI BUN DIN MINE PENTRU A-L SCOATE IN EVIDENŢĂ. A CONDUS PAŞII SPRE FRANCEZĂ PENTRU FOARTE MULTE GENERAȚII DE ELEVI.
    LA ÎNCEPUT MI-A FOST FRICĂ DE DOAMNA , DAR CÂND AM VĂZUT CĂ MODUL ÎN CARE AM ÎNVĂȚAT A FĂCUT SA AM PERFORMANŢĂ AM ÎNCEPUT SĂ O RESPECT ȘI MAI TÂRZIU SĂ-I FIU PROFUND RECUNOSCĂTOARE PENTRU CE SUNT ASTĂZI. MODUL ÎN CARE NE ÎNVĂȚA NU MAI ESTE DE MULT LA MODĂ DAR POT SPUNE CU CERTITUDINE CĂ TOŢI CEI CARE AU TRECUT PE LA CLASA DOAMNEI AU AJUNS OAMENI !

    SĂ VĂ MULŢUMESC PENTRU CĂ AŢI FOST UN PROFESOR MINUNAT, NU AR FI DE AJUNS. PENTRU CĂ, PE LÂNGĂ DASCĂL, AŢI FOST MENTOR, SFĂTUITOR, PĂRINTE, SUSŢINĂTOR, ÎNDRUMĂTOR, ORGANIZATOR DE EVENIMENTE ŞI SPECIALIST ÎN RELAŢII PUBLICE. TOATE ASTEA CU O NATURALEŢE ŞI O DĂRUIRE PE CARE LE PREŢUIESC CHIAR ŞI ACUM, CÂND TIMPUL ŞI-A PUS AMPRENTA ASUPRA AMINTIRILOR.
    DOAMNA PROFESOARĂ MI-A FOST CEL MAI DIRECT ÎNDRUMĂTOR , DAR ŞI CEILALTI PROFESORI , PRECUM:DOMNUL MARCHIEWICI , PROFESORUL DE FIZICĂ , DOMNUL ŢIGANIUC , PROFESORUL DE ROMÂNĂ , DOMNUL PĂRPĂLUŢĂ , PROFESORUL DE MATEMATICĂ , DOMNUL DORCU AUREL , PROFESORUL DE ISTORIE , DOAMNA CURCĂ , PROFESOARA DE FILOZOFIE , HAMBURG , PROFESORUL DE GERMANĂ , DOAMNA FLOAREŞ CARE LA VREMEA RESPECTIVĂ A FOST DIRECTOR ŞI DOAMNA FLORESCU CARE ERA DIRECTOR-ADJUNCT AU AVUT UN IMPACT ASUPRA VIITORULUI MEU ŞI FORMĂRII MELE CA OM .
    ACUM DEŢIN FUNCŢIA DE ŞEF DE RESTAURANT LA S.C. CONSULTING HOTEL`S S.R.L (RAPSODIA) .
    CU STIMĂ ŞI RESPECT , FOSTA DUMNEAVOSTRĂ ELEVĂ , CALDARE CAMELIA
    PROMOŢIA 1979-1983

    Ianuarie 22, 2014 la 11:35

  53. CN ”AT Laurian”

    Dragă Laurian,

    Îţi scriu in calitate de fost elev, elev ce acum este copleşit de nostalgie si recunoştinţă.
    Poate te întrebi ce m-a determinat să fac asta. După cum am mai spus, sunt copleşit de nostalgie, şi trebuie să recunosc că în ultimele zile am avut anumite momente în care nu mai auzeam nimic în jurul meu, tocmai pentru că îmi apăreau în minte imagini din adolescenţă. Deşi a trecut mult timp de atunci, mai exact 25 de ani, îmi amintesc perfect anumite momente ce mi-au rămas întipărite în suflet.
    De aceea, m-am hotărât să îţi scriu, pentru a-ţi spune cât de dor îmi e de tine, cât de mult îmi lipseşti şi mai ales pentru a-ţi adresa un sincer „Mulţumesc!”. De ce? Pentru că datorită ţie am ajuns să fiu ceea ce sunt astăzi. Înainte de a intra in marea ta familie, nu eram decât un adolescent ce nu ştia prea bine ce vrea de la viaţă, ca mai apoi, atunci când a venit momentul să îţi spun „Rămas bun!” eram deja altul. Învăţasem să fiu eu, eram mult mai sigur pe mine şi ştiam că vreau să am un viitor strălucit în faţă, dar in acelaşi timp ştiam că vreau să fac ceea ce îmi place.
    Aşa că, am urmat cursurile Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii „Gheorghe Asachi” din Iaşi, specialitatea Energetică.
    Şi iată, am putut demonstra că dorinţele chiar devin realitate, cea mai bună dovadă fiind faptul că acum lucrez ca inginer la E.ON Moldova Distribuţie. Am lucrat în proiectare, mai exact am proiectat reţele electrice care alimentează cu energie electrică localităţi din judeţul Botoşani. Acum lucrez la soluţii de alimentare cu energie electrică a locuinţelor noi din judeţul Botoşani. Spus altfel, fac ceea ce îmi place şi în acelaşi timp îmi întreţin familia.
    Şi toate astea datorită ţie. Bineînţeles, viaţa mea după anii de liceu nu a fost în totalitate roz, însă părinţii mei adoptivi din familia Laurian m-au învăţat în 4 ani ce alţii nu au învăţat într-o viaţă. Întâi m-au ajutat să mă autocunosc pentru că, spuneau ei, acesta este primul pas ce trebuie făcut în drumul succesului. Mai apoi m-au învăţat să trec peste situaţiile limită, mi-au arătat cum să disting binele de rău şi m-au convins de faptul că viaţa e mult mai frumoasă atunci când gândeşti pozitiv.
    Mai exact, am realizat că tu nu eşti doar un liceu ce îţi asigură o anumită bază de informaţii, ci mult mai mult de atât. Mi-ai fost atât mamă cât şi tată, atât frate cât şi soră, dar şi cel mai bun prieten. Iar acum nu pot decât să fac o reverenţă în faţa ta şi să îţi mulţumesc din suflet pentru tot.

    Cu multă recunoştinţă,
    Cristian Bendoiu

    Ianuarie 22, 2014 la 11:36

  54. CN ”AT Laurian”

    Dragi prieteni,
    Mă numesc Anania Bianca , sunt profesor titular pe catedra Matematică în Iași. Am absolvit Colegiul Național ” A.T. Laurian”, specializarea Matematică-Informatică în anul 2008, apoi am urmat cursurile Facultății de Matematică, în specializarea Matematică, din cadrul Universității ” Alexandru Ioan Cuza ” Iași, pe care am absolvit-o în anul 2012. După absolvirea facultății m-am înscris la examenul de titularizare în învățământ la disciplina Matematică , ocupând un post de suplinitor.
    Colegiul National ” A.T. Laurian” a însemnat pentru mine , în mod cert, evoluție, dezvoltarea capacității de a analiza lucrurile din cea mai bună perspectivă. Consider că acest liceu mi-a adus multe beneficii în progresul meu ca studentă, ca profesor dar mai ales ca om în viața de zi cu zi .
    În concluzie, cred că acest liceu a fost faza de inițiere în evoluția mea.
    Cu drag , Anania Bianca

    Ianuarie 22, 2014 la 11:37

  55. Pingback: Pagina absolvenților | Atlaurian's Blog

  56. Pingback: Proiectul ”Poetica elementelor” | Atlaurian's Blog

  57. Pingback: Istoria mai mult sau mai puțin recentă a Laurianului | Atlaurian's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s