Laurianul nu e un liceu, e o familie!

Archive for aprilie, 2016

Scoala altfel 2016: Jurnal de… Școala Altfel

clasa a VI-a A

Și anul acesta, în perioada 18-22 aprilie, în cadrul Săptămânii „Să știi mai multe, să fii mai bun!” am propus activități diverse, conștienți că educaţia prin experienţă este cea mai bună modalitate de a învăța. Plecând de la această filozofie, am încercat  să  construim experiențe autentice, urmate de discuții, am acumulat cunoștințe, ne-am dezvoltat aptitudini și ne-am clarificat valori.

Programul desfășurat în perioada 18-22 aprilie 2016 a constat în derularea unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal.

Programul nostru și-a propus implicarea elevilor în activități extracurriculare și extrașcolare, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante (comunicare, sport, arte, științe). Activităţile propuse au depășit curriculumul naţional şi au adus plus-valoare comunităţii şcolare prin spirit de echipă şi, mai ales, prin zâmbetele elevilor şi profesorilor implicaţi. Conform piramidei  învăţării, cea mai eficientă învăţare apare atunci când sunt folosite metodele de educaţie experienţială. Metoda pedagogică utilizată în cadrul programului nostru a fost educaţia prin aventură (adventure education).

Astfel, prima zi a fost dedicată sporturilor: T’ai Chi Chuan, tenis și fotbal. Activitatea s-a desfășurat la Tridex Sport Arena.

A doua zi, am organizat concursul Petit Chef – răsfăț cu brioșe și fructe. Activitatea a presupus decorarea brioșelor pregătite de fete, în timp ce băieții au făcut cocktailuri cu fructe și ne-au povestit despre vitaminele din fructele alese. Am învățat să gătim și să mâncăm sănătos.

1

 

2

 

Totul a fost asezonat cu muzică de film la concertul-atelier susținut de Filarmonica din Botoșani. Elevii au audiat muzica din filmele Star Wars, Love story, Eyes wide shut, Scent of a woman, Sound of music, Gladiator.

Miercuri  au avut loc alte două activități interesante:

Festivalul European – Prezentarea statelor Uniunii Europene (coordonator prof. Teodora Ursulică) și Marea provocare (concurs pe echipe) – activitate organizată de elevii Alexia Cărăuleanu și Tudor Buiuc. Provocarea la cultură generală a avut la bază jocul Cameleon (joc de strategie și inteligență).

3

4

5

6

 

Joi, programul a continut cu prezentarea celui mai drag prieten necuvântător (istoria numelui, istoria rasei, descrierea fizică, relațiile cu familia și casa, condițiile de viață, sănătatea și punctele vulnerabile, îngrijirea și hrana, dresajul, alte caracteristici, poze, filmulețe, etc.)

7 A

8

9

10

 

Joi seară am participat la un spectacol de improvizație marca Drama Club.

Vineri am organizat expoziția de machete și dispozitive care produc energie alternativă. Și..i- am scris Pământului de ziua lui – 22 aprilie.

12

13

 

Școala Altfel a ajuns la final, dar avem câteva impresii de jurnal: Cea mai frumoasă activitate a fost cea dedicată decorării brioșelor. Mi-a plăcut mult fiindcă am oferit din brioșele noastre și elevilor de clasa a V-a. Și am fost apreciați de ei. (Miruna,12)

Cel mai mult mi-a plăcut activitatea cu prietenii necuvântători. Nu ne-am mai întâlnit cu cățeii noștri și a fost plăcut să vorbim despre ei, în livada școlii. (Laura,12)

Mi-au plăcut machetele și roboțeii. Vom folosi dispozitivele la ora de fizică, la lecția despre energie electrică. (Paul,12)

Provocarea pe echipe mi s-a părut cea mai grea, dar și cea mai amuzantă activitate. Am învățat lucruri noi și am lucrat în echipă. Toți copiii au câștigat. (Ana, 12)

Festivalul european a fost interesant. Am aflat lucruri noi despre țări mai puțin cunoscute din Europa: Leichtenstein, de exemplu. Iar degustarea a fost binevenită: prăjitura Marlenka din Cehia, Tortilla Espaniola, prăjitura din Croația. (Lorena, 12)

Mi-au plăcut toate activitățile din săptămâna altfel, dar în special „Provocarea la cultură generală” deoarece ne-a determinat să dovedim că suntem uniți, luptând împreună pentru acelaşi scop şi totodată distrându-ne de minune.(Anca, 12)

Coordonator: prof. Carmen Dulgheriu