Laurianul nu e un liceu, e o familie!

Săptămâna Olimpiadei Naţionale de Limba şi Literatura Română, nivel liceal

Descoperind orasulDupa proba orala

Dupa proba scrisa la Papiu Ilarian

 

Oraşul Tîrgu Mureş a devenit timp de câteva zile ( 6-10 aprilie 2015) areopagul iubitorilor de frumos. Zariştea literaturii române a fost împodobită cu flori de cuvinte din  toate colţurile ţării.Elevele Tanasă Oana din clasa a XI –a F ( prof. coordonator Rîznic Cristina) şi Şologon Giulia- Dumitriţa, clasa a XII-a F( prof coordonator Leonte Viviana) au reprezentat Colegiul Naţional „A. T. Laurian”cu gândul la culmile performanţei.

După un drum lung, în care norii s-au scuturat când de zăpadă, când de ploaie, am ajuns la destinaţie.În ciuda atmosferei bacoviene,oraşul îşi dezvăluie treptat frumuseţea.”Un cadru cultural ce aduce în peisaj amintirea unei localităţi rafinate, un spaţiu de o încărcătură emoţională deosebită, un lăcaş extrem de primitor. Oamenii-ospitalieri,calzi, deschişi.”- Giulia Şologon, XII F. Simfonia culturii îşi dezvăluie acordurile la fiecare pas: Catedrala Ortodoxă”Înălţarea Neamului”, Palatul Culturii cu renumita Sala Oglinzilor şi vitraliile cu care este ornată.Într-o corespondenţă culturală unică, alte două cladiri comletează imaginea centrului oraşului: Palatul Prefecturii şi Palatul Primăriei, reunite în dimensiunea lor culturală şi administrativă.

Olimpici bt la Palatul Culturii

Deschiderea festivă a avut loc la Palatul Culturii. Alocuţiunile au debutat cu Alteţa Sa Regală, Principele Nicolae al României, apoi au continuat cu cele ale reprezentanţilor locali şi ale conferenţiarului universitar doctor Anca Denisa Petrache- Inspector Şcolar General MECŞ. Concertul de orgă, dansurile clasice şi contemporane au îmbogăţit sufletele participanţilor.

Sosirea la hotel

Marţi, 7 aprilie, avut loc proba scrisă la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, loc care ne-a făcut să ne simţim ca acasă.Aici spiritul aminteşte de grupul select şi erudit al secolului al XVIII- lea, iluminaţii care au promovat drept valori absolute cunoaşterea, egalitatea şi puterea voinţei. După-amiaza, genul dramatic a fost trăit pe viu, prin vizionarea spectacolului de teatru”Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, o reprezentaţie deosebită, datorită jocului excepţional al actorilor şi al ineditei puneri în scenă.

Tobosarul anunta premiile

Ziua de miercuri, 8 aprilie, a debutat cu o vizită la Mănăstirea Recea, o oază de spiritualitate din inima Ardealului. Grandoarea mozaicului, frumuseţea , splendoarea şi strălucirea măresc impresia de imaterial. Intrarea în mănăstire este străjuită de un portal impozant cu foişor, placat în exterior cu piatră cioplită. Cladirea destinată Muzeului deţine în interiorul său o importantă colecţie de icoane, costume naţionale, cărţi religioase şi de beletristică.Drumul spre „nebănuitele trepte”ale olimpiadei a continuat cu un dialog al scriitorilor Nicolae Băciuţ, Valentin Marica-poet şi publicist.  După gândurile scrise cu sufletul, concurenţii şi-au etalat frumuseţea gândurilor rostite  prin intermediul probei orale.

Ziua de joi a continuat cu dezbaterea „Literatura română şi provocările canonului”, activitate care s-a bucurat de prezenţa unor profesori universitari de renume..

Vineri, 10 aprilie, la Paltul Culturii, organizatorii au premiat câştigătorii. Participanţii botoşăneni au fost răsplătiti cu PREMII SPECIALE, cărţi şi amintiri de neuitat.Olimpiada de la Tîrgu Mureş a rămas pentru ei altcumva: un eveniment nobil, încărcat cu parfumul adolescenţei şi al zborului înalt, un început de primăvară în care sufletul înfloreşte.

 

 

Prof. Cristina Rîznic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s