Laurianul nu e un liceu, e o familie!

Tot mai puțini!! Laurianul în doliu!

gabriel Puscasu

 

 

S-a stins în această noapte de 3 spre 4 mai 2014, colegul și prietenul nostru, profesorul Constantin Manolache!

 

 

 

Ani mulți ne leagă de Titi, un om atât de elegant, de frumos în gândire, un reper pentru Laurian. Am crezut, tot timpul, că va învinge în lupta cu boala…

Când se stinge un profesor, dâra aceea de lumină, pe care o lasă în urma sa, în spiritul foștilor elevi și în inimile foștilor colegi se aprinde mai tare, cu o strălucire ciudată, de esențe rare, care îndeamnă la înțelepciune, la decență. Deși mulți sunt profesori, doar cei cu adevărat chemați pentru acest rol în viață pot asta: să producă, la plecare, o durere atât de firesc de mare, încât par făcuți din lumină.

Elevii și foștii lui elevi știu că glumea deseori și că aparenta asprime nu era decât asumarea unui rol, pe care trebuie să-l joace orice profesor, ca să obțină ce și-a propus: să făurească drumuri pentru tinerii aceștia frumoși, care au ales să învețe. Titi a fost un bun jucător de rol, deseori elevii chiar îl credeau aspru, apoi, spre finalul celor 4 ani de liceu, profesorul lăsa să se vadă imensa lui iubire pentru ei. ”Vă speriați degeaba, le replicau absolvenții proaspeților boboci: dl. Manolache e un minunat!” Am auzit deseori aceste cuvinte.

…acum Titi nu mai e cu noi, mai spera că va ieși la pensie și va avea un pic de timp și pentru dânsul. Nu a fost să fie!

Ce pot eu să mai spun acum, când, unul câte unul, profesorii se duc, cuminți, să moară? Ce cuvinte meșteșugite pot eu folosi ca ele să descrie durerea mea, și poate și a multora?

Acum aproape un an, la ultimul Consiliu profesoral la care am participat, am început să fac fotografii. Colegii mei erau amuzați, cu toții, de felul meu, știind că iar vor ajunge aici, pe blog…Dar nu știau că, de data aceea, eu făceam fotografiile PENTRU MINE. Doream să mai păstrez un ultim zâmbet al domniilor lor, un zâmbet care să-mi amintească frumoasa colegialitate din Laurian. Titi a zâmbit și el și acest ultim zâmbet îl voi purta mereu în suflet, ca pe o relicvă!

DSCF6719

Să ai drum cu LUMINĂ, Titi!

prof. Elena Agachi

Anunțuri

8 responses

  1. Raluca

    Nu mai are cine sa spuna : ” La toamna,Mohicanilor…la toamna ! ” Dumnezeu sa-l ierte ! Un OM deosebit !

    Iunie 4, 2014 la 14:35

  2. Todireanu Ionut

    Dumnezeu sa-l odihneasca!

    Iunie 4, 2014 la 15:09

  3. E tot mai pustiu Laurianul. Ma tem ca ma voi simti straina in ziua-n care ma voi intoarce. Casa nu mai e acasa cand stapanii au plecat…

    Iunie 4, 2014 la 20:38

  4. dumitruagachi

    Nu l-am avut profesor pe dl. Constantin Manolache… Nu l-am avut în orele de liceu. I-am remarcat însă elocința în alte împrejurări. Cine are prestanța înnăscută de profesor, își exercită acea a doua natură oriunde s-ar afla! Încerc să reamintesc o latură a carierei profesorului de care, probabil, se va vorbi mai puțin în aceste zile îndoliate. Constantin Manolache a făcut și administrație. A facut-o cu eleganță. Era o figură radioasă, chiar și în climatul unui viespar de politichie. Cum se percepeau diferențele e ușor de înțeles, iar impresia lăsată, ex-catedra, de un om echilibrat nu se șterge din memorie.
    Înțelepciunea populară e predispusă la iertarea în posteritate. Nu iartă însă la fel, o face pe varii tonuri și cu grade de înțelegere față de ceea ce a însemnat trecerea prin viață a unui om. Pentru profesorul Constantin Manolache, invocarea iertării divine e spusă din tot sufletul și din toată inima… Odihnește-te în pace, domnule profesor!

    Iunie 4, 2014 la 21:35

  5. Alina

    Să ai drum bun, profesore! Să-ți fie deschise toate cerurile!
    Pe 3 iunie 2014 vocea profesorului a tăcut…. „Timpul nu a mai avut răbdare”…. și domnul Constantin Manolache nu a mai apucat momentul împlinirii celor 64 de ani.
    Figura lui impunătoare, noblețea și aristocrația gesturilor, ochii vii și pătrunzători, zâmbetul, umorul care venea dintr-o inteligență ascuțită făcea din domnul profesor un ZEU… Azi a plecat în Olimp lângă alți eroi…. Iar noi colegii și elevii dumnealui vom arăta mai „bicisnici”, mai săraci, mai singuri, mai triști.
    Dragostea și bunătatea OMULUI Constantin Manolache ne face să ridicăm ochii spre cer, într-o pioasă rugăciune pentru un suflet ce lasă un gol uriaș.
    Moartea distinsului profesor „mușcă” din generația de aur, o generație excelent pregătită intelectual, școlită la universități extrem de serioase, „mușcă” din școala noastră.
    Să-l cinstim în discuțiile noastre și în amintirile noastre!
    Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Constantin Manolache mentor și model pentru atâtea generații de elevi și colegi!

    Iunie 5, 2014 la 14:19

  6. Pingback: Laurianul în doliu: in memoriam profesor Constantin Manolache | Atlaurian's Blog

  7. Prieten drag al adolescenței mele. Ca prin minune, Simfonia a V-a a lui Mahler și-a pornit Adagietto-ul funebru…. Dumnezeu să-l odihnească.

    Iunie 5, 2014 la 15:43

  8. Alex P.

    Un profesor de talia unui TITAN ! Am pielea de gaina cand ma gandesc ca nu mai este pe langa noi , am fost elevul lui un an , mi`a fost de`ajuns prima ora facuta cu el pentru a`l remarca drept un profesor cum nu gasesti oriunde ! Numai cuvinte de lauda , Dumnezeu sa`l odihneasca in pace si sa aiba un drum luminat ! A stiut sa`si indrume elevii .. nu multi profesori stiu .. Insa Laurianul , dupa parerea mea , singurul liceu cu astfel de profesori , jos palaria ! Mi`e dor de acel liceu 🙂

    Iunie 5, 2014 la 19:18

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s