Laurianul nu e un liceu, e o familie!

Zilele liceului 2013-Campania ”Jos pălăria!”

Când spui educație, ai tendința de a te întreba: performanță sau mediocritate? Valori sau non-valori? Reușită sau încercare? Dacă dascălul câștigă teren în ceea ce privește imaginea lui în societate, atunci societatea câștigă performanță, valoare și reușită. Societatea suntem noi toți, prin urmare sunt și elevii, care, ajunsi maturi, apreciază sau discreditează, sau uneori, devin indiferenți.

12 A

Campania „Jos Pălăria” și-a propus să fie o modalitate de identificare a imaginii corecte a dascălului în societate, în comunitate și a rolului important pe care acesta îl are în formarea personalității. Plecăm în educație identificând ceea ce avem aproape. Valorile, exemplele, principiile care ne sunt la îndemână trebuie studiate. Dacă sunt bune, mergem mai departe cu tăria că suntem valoroși și putem îndrăzni.

12 C

A fost și este  o campanie cu scopul de a îndrăzni să felicităm cultura, educația și mediul apropiat nouă-școala. Profesorii-diriginți au fost invitați pe ”scaunul dirigintelui” și au privit și apreciat cu mulțumire, minute în șir, faptele și vorbele elevilor. Fiecare profesor diriginte a primit un buchet de flori în semn de recunoștință și admirație. Campanie dedicată dirigintilor claselor a XII-a.

972480_645498438835828_1427095524_n

 Coordonator: prof. Ana – Gabriela Tanasă

Foto: eleva Mandache Gabriela Ionela

992766_645495932169412_1207364587_n

1387860_645497832169222_1371667775_n

1393094_645496792169326_1562986902_n

1414689_645517408833931_213050520_n

1415778_645517265500612_1740876893_n

1420186_645498258835846_211167690_n

1420493_645497758835896_1548484573_n

1421467_645496365502702_1359633521_n

1421536_645498205502518_1047831873_n

1454219_645496848835987_314076383_n

1465060_645496515502687_1246667596_n

1470595_645497435502595_1493848756_n

1473962_645497332169272_223632856_n

1422652_645496912169314_734000784_n

1421390_645496742169331_1558197774_n

1418447_645497022169303_1244578395_n

1395015_645501212168884_1474417726_n

1462123_645518125500526_230773637_n

1392894_645518028833869_1804983714_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s