Laurianul nu e un liceu, e o familie!

Al patrulea vernisaj în Sala de Granit- CN ”AT Laurian”, Botoșani

”Sala de Granit” este holul mare al Laurianului , corp B.

Personal si cu sprijinul directorilor de atunci, dl. Dumitru Tatrcan si dl. Ioan Onofrei, am imaginat-o ca o sală cu totul deosebită de a altor instituții de acest gen: ca o sală în care elevii și absolvenții din Laurian să se exprime prin latura lor artistică iar elevii, în pauze , să se delecteze (ceea ce se și întâmplă : își dau întâlniri la ”tablouri”!!) cu exponate de calitate.

Primul a fost absolventul nostru, Sorin Agachi, care a adus, pe cheltuiala lui, printurile mari, cu ocazia sărbătoririi celor 150 de ani ai liceului (în 2009); apoi i-am invitat pe absolventul nostru Cristian Bădiliță și pe graficiana Liliana Grecu și am organizat expoziția de fotografie și poezie; anul trecut, am invitat pe absolventul nostru, Ionuț Sinescu, că aducă câteva lucrări fotografice și vernisajul a avut loc pe 28 octombrie 2012, în cadrul ”Zilelor liceului”.

Între timp, în Laurian, colegul meu, prof. dr. Lucian Băleanu a adunat câțiva prieteni, în toamna lui 2012, și un grup de elevi talentați și a înființat un club foto, cu ateliere, cu ieșiri în natură, cu tot ce trebuie unul club de artă profesionist: ”Foto Club ATL”.

Elevii înscriși în acest club de elită au organizat joi, 30 mai 2012, o expoziție pentru care am pledat să fie vizibilă/vizitabilă în aceeași Sală de Granit.

Imagini de la vernisaj, luate de un artist , coordonator și el al clubului, tot absolvent al Laurianului, ALD PHOTOUR! (Lucian, mulțumim!)

Imaginile vorbesc…

1

Un joc , înainte de vernisajul propriu-zis.

2

3

Dl Băleanu și-a prezentat cu mândrie echipa!

5…adică pe dânșii!

7

Spectatorii…

4

6

Ionuț Sinescu, instinctiv atașat de lucrările lui…

8

9

10

11

12Autorii…

13

14

15

16

EPILOG!

17

Material de prof. dr. Elena Agachi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s