Laurianul nu e un liceu, e o familie!

Drama Club: ”La lilieci” de Marin Sorescu, un spectacol de excepție!

2

Nici măcar nu mai contează că suntem într-un concurs (în speță, Festivalul ”Amfiteatru” de teatru pentru liceeni)!

Drama Club a oferit un spectacol adevărat, în care emoția estetică a făcut ca noi, privitorii, să avem cu toții mâinile în dreptul pieptului, la terminare: ceva cald și frumos a rămas, acolo, în piept, și doream, cei mai mulți dintre noi, să-l păstrăm: acel amestec de gingășie și noblețe față de alu Lungu, cel care l-a văzut pe Dumnezeu, dar și râsul copios prilejiuit de toată atmosfera satului, de adunările, asemeni celor din Poiana lui Iocan, când o mitologie întreagă se face văzută și auzită.

1

Mi-am amintit filmul lui Fellini, La voce della luna, cu tipologia idiotului (în sensul acela filosofic!), al naivului îndrăgostit de revelațiile lui și de toate făpturile din jur. Admirabil, rolul lui Codrin Pascariu! Admirabil tot satul, forța aceasta enormă, care este Drama Club și pe care Mirela Nistor a știut să o pună atât de bine în evidență! Excelente, momentele coregrafice ale Victoriei Bucun! Minunată puștimea grupului, cu sufletul ei pur și entuziasmul ei absolut!

4

3

Indiferent de ce premii vor obține sau nu, cei de la Drama Club au adus pe scenă ceea ce doar unii dintre profesioniști reușesc: arta dramatică!

5

6

7

Comentariu și foto: prof. dr. Elena Agachi

One response

  1. Pingback: Drama Club Laurian, ”La lilieci”, un nou premiu! | Atlaurian's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s