Laurianul nu e un liceu, e o familie!

Pariul cu Timpul: blogul liceului, 3 ani!

Prima noastră postare datează din 10 aprilie, 2009: aici.
De atunci am realizat, cu ajutorul colegilor, al elevilor și al absolvenților, 286 de postări. Acum, blogul e foarte răspândit, atunci era doar un început tenace, de multe ori agasant pentru că am cerut tuturor materiale și, inerțial, e greu de schimbat mentalități. ”De ce să publicăm?”, ”Noi muncim, nu vrem publicitate!”, ”Nu simt nevoia să ies în evidență!” – sunt replici cărora a trebuit să le răspund: CA SĂ ÎNȚELEAGĂ TOȚI CĂ MUNCIM, CA SĂ NU MAI COMENTEZE AIUREA, CA SĂ AFIRMĂM VALORILE LICEULUI NOSTRU, CA SĂ PĂSTRĂM LEGĂTURA CU FOȘTII NOȘTRI ELEVI, CA SĂ COMUNICĂM!
Între timp, blogul liceului a devenit o referință. Numeroasele accesări o demonstrează. În medie 300-400 /zi, dar sunt multe dăți cu peste 1000 vizualizări pe zi.
Echipa de la ARACIP a fost uimită de acest aspect inedit al liceului nostru, de activitatea pe bloguri și de pe site si a acordat unul din cele 3 calificative ”excepțional” pentru bloguri, pentru comunicarea astfel realizată, pentru idee, pentru performanță.

Blogul liceului este un reper pentru activitatea școlară și extrașcolară a elevilor și a profesorilor de aici. De multe ori, uităm câte activități am realizat și atunci deschidem blogul ca să revedem fotografii, denumiri, alt timp. E un pariu cu Timpul acest blog și sper să rămână așa, să plutească liber în blogosferă chiar și când inițiatoarea lui nu va mai fi. Deviza pe care am creat-o pentru acest blog: ”Laurianul nu e un liceu, e o familie!” este așa de răspândită în mentalul elevilor noștri, că nu se mai știe nici cine a spus-o, nici de ce a spus-o… Și chiar nu are importanță, Laurianul este, dincolo de luminile negre pe care unii vor să le pună pe el, în fiecare an, o familie imensă, cu peste 1200 de suflete, nu mai socotesc miile de absolvenți care păstrează în inimă ceva ce aceia care nu au încercat să asimileze nu pot pricepe: SPIRITUL LIBER AL LAURIANULUI!

Urez, așadar, LA MULȚI ANI blogului acestuia, l-am crescut mare, l-am lăsat să zboare, așa cum facem noi aici, în Laurian, cu elevii noștri, le punem aripi și-i privim cum zboară, cum, din când în când se uită spre bătrânul liceu și cum o lacrimă de mulțumire le scapă din zborul lor și din ea se nasc alte și alte zboruri!
Vă mulțumesc tuturor, colegi, elevi, absolvenți, pentru excelenta colaborare!
prof.dr. Elena Agachi

(Sursă foto: aici)

One response

  1. Felicitari! Frumoasa initiativa!

    Aprilie 10, 2012 la 21:43

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s