Laurianul nu e un liceu, e o familie!

Noi strigăm împreună cu profesorii! Ne aude cineva?!


Clişeele nu obişnuiesc să ofere încredere nimănui şi din păcate, cu ele sunt înlocuite afirmaţii care pur şi simplu ar trebui să reflecteze adevărul. De multe ori (poate de prea multe) aud cum că „Tinerii din România sunt viitorul, ei vor salva ţara de la ananghie”.

S-ar putea vorbi despre o astfel de posibilitate numai în cazul în care aceşti „tineri”, în momentul de faţă imaginea idealizată a unei posibile salvări, au, cu adevărat, şansa să facă acest act eroic pe un suport concret şi anume educaţia, unul dintre principalele drepturi care nu de puţine ori s-a dovedit a fi încălcat.

De către cine? Greu de spus, dar uşor de identificat în situaţii reale şi din păcate, extreme. Aş egala protestul profesorilor care a întrerupt mai mult de două săptămâni de cursuri cu o dovadă de păstrare a demnităţii, înţeleasă greşit poate de prea mulţi… Pe lângă scopul principal, acela de a-şi şti drepturile salariale respectate, a existat şi unul indirect şi anume de a-i convinge pe „cei de sus” că noi, elevii şi poate viitorii salvatori, merităm să primim o educaţie. În fiecare zi, între aceleaşi ore, dascălii nu au făcut nimic altceva decât să deschidă ochi şi minţi care au părut că cel puţin pentru ei, sunt zăbrelite. De ce? Pentru că poate nimeni nu are, în realitate, interesul ca noi să devenim oameni…

Se ştie deja că nouă, tinerilor, ne place să sperăm. Am lăsat asta deoparte pentru câteva ore, pentru că într-un fel ştiam ca nu noi vom rezolva (cel puţin acum) situaţia şi am mers alături de profesorii noştri, într-o încercare de a dovedi că ne pasa. Ne pasă de viitorul nostru şi suntem alături de ei în încercările lor de a atrage atenţia „conducătorilor”. Ar fi trebuit să ştim dinainte că nu vom fi primiţi cu pâine şi sare de cei care ne considerau, probabil, o ameninţare uriaşă, drept pentru care ni s-a arătat drumul pe care am venit. Tocmai asistaserăm la o lecţie de viaţă primită de la dascăli într-un moment de cumpănă şi nu am plecat capul pentru că am ştiut că am fost înţelesi de cine a trebuit.

Acum se aude numai de măsuri ale „celor de sus” care să evite viitoare astfel de situaţii… De la noi ei se aşteapta să salvăm România şi să o ridicăm în zările succesului. Paradoxal, tot ei refuză să ne permită să ajungem în postura aceea; la urma urmei, încălcarea drepturilor e deja un punct forte al lor…

Articol publicat in ATLNews, ziarul liceului ATL

Oboroceanu Agnes-Ioana (X D)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s