Laurianul nu e un liceu, e o familie!

COMUNICAT AL CADRELOR DIDACTICE DE LA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI

Cu privire la greva începută de pe data de 14.03.2011

Considerând că se impun câteva clarificări în privinţa atitudinii noastre de protest, începând cu data de 14.03.2011, vom prezenta opiniei publice cauzele care au generat această situaţie:

–          în luna martie 2011 nu s-au plătit drepturile salariale aferente lunii februarie, ziua de salariu fiind 9 ale lunii;

–          sumele alocate de la bugetul de stat pentru plata salariilor nu acoperă necesarul pentru întregul an calendaristic 2011;

–          nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile care prevăd majorarea salariilor de încadrare cu 33%, conform Legii nr. 221/2008;

–          neincluderea în buget a măririi de 15% aplicată salariului rămas după diminuarea cu 25% stabilită de guvernul Boc;

–          mai mult, suma alocată pentru tot anul calendaristic 2011 nu acoperă decât 50% din salariile cuvenite;

–          pentru a fi convinşi să reluăm cursurile, ni s-a propus semnarea unui protocol ce prevedea un „avans” de maximum 500 RON, fără certitudinea că ni se va achita restul cuvenit;

–          de când a început protestul, sunt vehiculate informaţii despre salariile cadrelor didactice, făcându-se referire întotdeauna la venitul brut şi nu la cel net;

–          pentru o corectă informare a opiniei publice, vă prezentăm câteva salarii, conform statelor de plată pentru luna ianuarie 2011 (menţionăm că aceste sume includ şi 33% câştigaţi în instanţă, precum şi 15% prevăzuţi de guvern pentru toţi bugetarii):

 

CATEGORIE BRUT NET
Prof. I/debutant cu doctorat

0-2 ani vechime

1740 1084
Prof. I/definitiv

2-6 ani vechime

1675 1047
Prof  I/grad II

10-14 ani vechime

2121 1315
Prof. I / grad I

10-14 ani vechime

2471 1510
Prof. I/grad II

14-18 ani vechime

2257 1443
Prof. I/grad I cu gradatie de merit 25%

14-18 ani vechime

3691 2236
Prof. I/grad I cu doctorat

14-18 ani vechime

3881 2400
Prof. I/grad I

18-22 ani vechime

3019 1882
Prof. I/grad I

22-25 ani vechime

3015 1845
Prof. I/grad I nemajorat cu 33%

30-35 ani vechime

2607 1889
Prof. I/grad I

Peste 35 ani vechime

3542 2286
Prof. I/grad I cu gradaţie de merit 25%

Peste 35 ani vechime

4142 2681

Precizăm că, prin efortul constant şi neremunerat al profesorilor, prin entuziasmul şi talentul elevilor susţinuţi de părinţi, Colegiul Naţional „A.T. Laurian” are statut de „Şcoală Europeană”, Diploma de Excelenţă Instituţională, este implicat în numeroase proiecte cu finanţare naţională şi europeană, are rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale, are absolvenţi care studiază la universităţi de prestigiu din ţară şi străinătate sau au cariere de succes în întreaga lume.

Aceste rezultate dovedesc că ne-am făcut datoria la ore şi în afara acestora, atât timp cât am fost trataţi cu respect şi munca noastră nu a  fost considerată derizorie.

Dacă, după toate aceste rezultate, suntem percepuţi ca „ineficienţi şi neproductivi”, considerăm oportun ca cei în drept să declare falimentul învăţământului românesc şi, ca orice unitate nerentabilă, şcoala să fie închisă şi noi, cadrele didactice, să fim trimise în şomaj.

În concluzie, ca urmare a lipsei totale de interes din partea domnului Ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, şi a Guvernului României faţă de blocajul existent în învăţământul botoşănean, considerăm pe deplin justificată continuarea protestului până la plata integrală a drepturilor salariale cuvenite şi rectificarea corespunzătoare a bugetului alocat pentru plata profesorilor în anul 2011.

Cadrele didactice ale CN „AT Laurian”, Botoşani

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s