Războiul nevăzut

Cu stupoare am aflat, din spusele domnului prefect, că directorii vor fi sancţionaţi fiindcă „nu au apărat instituţia”.
Dragi colegi, cineva ne atacă instituţia pe care o iubim atât de mult şi noi nu ştim! Vrem şi noi, cu mic şi mare să o apărăm de duşmanul nevăzut şi neştiut care o atacă şi îi pune în pericol existenţa!
Ea reprezintă mare parte din viaţa, visele şi speranţele noastre şi din vieţile celor pe care încercăm, cu modestie, să îi modelăm. Şi totuţi cineva a început războiul împotriva ei şi noi nu am fost anunţaţi. Directorii, în delăsarea lor, au lăsat inamicii să se strecoare şi să submineze însăşi baza existenţei noastre!
Trebuie să facem ceva, fiindcă „duşmanul nu doarme!”
Am stat prea mult cu capul afundat în cărţi şi lucrări ce trebuiau corectate, proiecte ce trebuiau implementate şi festivităţi care trebuiau să celebreze puţina frumuseţe pe care o mai recunoştem în jurul nostru şi cineva, josnic tîlhar, a profitat de naivitatea noastră şi ne-a atacat mişeleşte!
Sau poate sunt doar confuză şi între timp şcoala noastră şi întregul învăţământ au fost privatizate şi actualul patron doar se apară de furia angajaţilor neruşinaţi care au pretenţia ca legile să fie respectate şi să fie plătiţi pentru munca lor?
Sau poate, în timp ce încercam să-mi conving elevii că dreptatea şi frumuseţea încă există şi trebuie preţuite chiar dacă realitatea contrazice în mod sistematic acest lucru, cineva a cumpărat această ţară, a abrogat constituţia şi a trimis judecătorii să crească iepuri la mama acasă, pentru că oricum, dau sentinţe pe care nu le respectă nimeni?
Din nou, cred că sunt doar confuză şi nu mai înţeleg nimic din neînţelesul care ne trăieşte viaţa fără drept de apel.
Să fim oare noi, profesorii, duşmanii de care instituţia trebuie apărată? Dar ce este o instituţie fără oamenii care o animă şi îi dau personalitate?
Poate cineva vrea atanci să ne fure clădirea şi noi suntem prea orbi să vedem?
Văd eu lumea printr-un ochean întors sau am ajuns într-o realitate paralelă în care fiecare lucru este negativul celui adevărat?
Sau e doar un coşmar din care mă voi trezi fericită că încă sunt o persoană reală, cu propriile calităţi şi defecte, care nu este duşmanul declarat al societăţii şi care îşi face treaba, cât de bine poate, într-o ţară normală în care legile şi drepturile fundamentale sunt încă respectate.
Sau poate doar visez această utopie şi ar fi bine să îmi revin fiindcă războiul nevăzut a ajuns la uşa mea şi eu nu ştiu încă…

prof. Manuela Carpen

PS De la un fost absolvent al Laurianului, Dumitru Agachi, următorul comentariu …lămuritor:
„… problema care a generat o săptămînă de proteste nu era nicidecum relaţia sindicalişti-lideri (o chestiune intrenă şi marginală), probabil că mulţi protestatari nici nu sunt membri de sindicat. Problemele cu adevărat importante ţin de nerespectarea drepturilor unor angajaţi ai statului, de nerespectarea de către stat a contractelor de muncă deşi le-a semnat, problemele ţin de relaţiile cetăţean-administraţie în extenso şi profesor-inspectorat/guvern în concret. În plus, din conexiunile de presă se poate lămuri despre ce e vorba oricine are un pic de minte, nu e rău intenţionat sau nu e dus la altitudine cu dirijabilul politic. Obiective, chiar solidare prin ton cu voi, fără a depăşi echidistanţa de presă sunt articolele din Adevărul (sunt chiar bine scrise).”

Foto și film de prof. Elena Agachi

martie 19, 2011 | Categories: Laurian, profesori ai Laurianului | Tags: prof. Manuela Carpen, profesorii din Laurian protesteaza | Lasă un comentariu