Scrisoare deschisă
Poate că nu suntem cu toții la fel. Într-o familie, 2 copii nu sunt la fel. Unul e mai nervos, altul, mai blând, unul mai răbduriu, altul, mai alunecos.
Poate că e așa, cum scrieți voi pe forumuri, poate că v-am nedreptățit de multe ori, poate că și acum o facem. Poate că, împinși de nejunsuri și de tristețe, nu v-am ascultat întotdeauna cu atenție. Știu că unii dintre voi au și acum gândul greu, după câte o nedreptate făcută, cândva, de unul dintre noi. Știu că vă duceți acasă și ne ponegriți, împreună cu unii dintre părinți, știu că nu vorbiți despre noi decât în termenii “aia de română” , “ăla de mate”, știu că, după ce ne cumpărați flori, de 1 și de 8 martie, ne înjurați și râdeți de naivitatea cu care le-am primit, crezând că ne iubiți și că ne respectați; știu că ironizați hainele noastre ponosite, pălariile noastre ridicole, pantofii noștri din alt veac, părul nostru nevopsit sau prost vopsit, geanta noastră veșnic lăbărțată de greutatea testelor, cărților, tezelor voastre… știu că numai la auzul glasului nostru vă apucă râsul și vă credeți tare inspirați să ne imitați.
Le-am văzut pe toate… Știu cum vă mlădiați vocea, ca să ne cumpărați bunăvoința și v-am văzut, mai apoi, cum vă sclipeau ochișorii a batjocură. Știu că faceți caricaturi cu figurile noastre și că ne dați porecle. Știu că nu mai primiți, mulți dintre voi, lecții, acasă, de comportament decent la școală și știu că nu ne veți respecta decât selectiv.
EU știu toate astea despre voi, dar voi ce anume știți despre noi? Ce altceva știți, afară de câteva impresii și câteva bârfe?
Câte nopți credeți voi că a sacrificat “ăla de mate” sau “aia de română”, pentru ca voi sa primiți referințele cele mai bune? Câte zile și câți ani de umilințe au suportat pentru ca voi să creșteți frumos, să vă înălțați și să începeți a gândi?
Câte clipe au sacrificat, în dauna familiilor lor, pentru ca voi să aveți toate condițiile unor lecții normale? De câte ori poate ca “aia de…” si “ăla de …” mureau de durere trupească ori sufletească și totuși veneau zâmbind la oră, pentru ca voi să nu simțiți dezastrul?
În câte dăți și-au lăsat ei copiii la bunicii lor, doar pentru a merge, alături de voi la olimpiade, în excursii, în tabere…?
Cine stă să contabilizeze câte sacrificii face, în toată viața lui, un profesor? Pe ce state de plată sunt trecute nopțile de studiu, insomniile, neajunsurile, supărările provocate de frustrările unor părinți cu tot mai mult tupeu și cu tot mai mulți bani?
Câți dintre voi, cei care, acum, aveți ceafa tot mai groasă și privirea pierdută în veșnica goană după afaceri vă mai amintiți fibra aceea suavă, ingenuă cu care ați plecat din școală? De ce ați uitat pașii timizi spre școală? De ce v-ați dat după vremuri?
Câți dintre voi știți cu câtă dragoste încă mai vin profesorii la școală? De ce ați picat lecția cea mai frumoasă dintre toate: LECȚIA IUBIRII?
DE CE V-A URÂȚIT VIAȚA ATÂT DE TARE?
profesor: Elena Agachi
Atlaurian's Blog 
Intotdeauna am crezut in apostolat. Am extins, poate la ani prea putin, conotatiile semantice ale lexemului pana dincolo de bine si de rau. Am vazut apostolat in munca pompierilor, am vazut apostolat in sacrificiul medicilor, am vazut apostolat in zambetul din fiecare dimineata al unui profesor. Dar apostolatul nu se explica, nu se confeseaza, nu se plange. Au fost martiri care au murit razand. Eu nu am vocatia martirajului, dar vreau sa mor traind razand, in fiecare dimineata. Poate e mai bine, draga colega, ca frumosii nostri tineri sa nu stie. Poate doar astfel nu li se vor topi aripile de ceara inainte de a ajunge la soare. Poate nestiind gustul durerii si povara ocarilor vor putea spera in continuare. Sa ne minta, sa ne injure, sa ne caricaturizeze, dar sa spere. Din sperantele lor, macar una va imbraca hainele de sarbatoare umana ale virtutii. Si, atunci, noi vom sti ca nu am fiintat degeaba… Eu asa am vazut apostolatul acesta al dascalului. Si nimeni nu are atata ura si dispret, cata dragoste am eu!
martie 16, 2011 la 18:39
Nu altceva cred si eu. Poate ca forma scrisorii e prea patetica, dar intelge: veneam dupa a treia zi de plimbare in cerc, prin fața potențaților zilei…
martie 16, 2011 la 21:58
Astazi raspundeam domnului Marius Orosanu, care spunea ca de maine „incepe sarcina liderilor de sindicat din scoli sa explice cu abilitate colegilor situatia in care sa afla”, spunandu-i ca eu nu am ce explica in cancelaria Laurianului unor oameni pe care eu ii consider MONSTRI SACRI ai scolii(unii mi-au fost profesori).
Si asta pentru ca acesti oameni ,carora li se ofera 500 de RON ca plata dupa o viata la catedra, nu au nevoie de abilitate din partea mea…
M-ar intelege si daca as fi ULTIMUL IMBECIL.
martie 16, 2011 la 22:03
Am crezut ca am lamurit problema, fie si pentru faptul ca v-ati cerut si am primit scuzele dvs. in direct la TeleM Botosani. S-ar parea ca m-am inselat, atat timp cat reluati subiectul. Pentru a evita anumite comentarii, precizez din start ca mi-am permis sa scriu si eu pe acest blog deoarece sunt absolvent de ATL (iar alaturi de mine sunt absolventi de ATL sotia, fratele etc., iar fiica este eleva la ATL). O familie intreaga in cadrul acestei familii care este ATL si in care cred cu toata convingerea. Revenind la afirmatia mea (“incepe sarcina liderilor de sindicat din scoli sa explice cu abilitate colegilor situatia in care sa afla”), am spus si repet ca nu m-am referit la liderii si colegii lor din ATL, care erau in sala in marea lor majoritate si auzeau direct ce doream sa transmit, ci la acei lideri din alte unitati de invatamant, care nu aveau si colegii alaturi si care aveau sarcina, responsabilitatea de a explica cu abilitate celorlalti colegi situatia concreta. Ma refer atat la aspectele de natura legala (suficient de sensibile si care trebuie abordate cu multa diplomatie), cat si la factorul timp de solutionare a unor anumite probleme (cat dureaza un litigiu, cand se poate solutiona o plangere penala etc etc). Un exemplu concret: acolo unde au fost lideri (formali sau informali) abili nu s-au facut notificari catre director privind greva, privind conflictul de interese, privind greva de avertisment sau altele de acest gen, ci pur si simplu s-a comunicat, nu neaparat in scris (!), ca este vorba de un protest spontan, individual, cu o durata incerta! Este doar un exemplu! „Monstrii sacri”? Hmmm! Eu ii numesc doar profesionisti in activitatea lor, pentru ca am retineri sa folosesc cuvinte de genul „monstri sacri”, „idoli” etc.! Asta nu inseamna ca nu le port un respect total, dar evit sa-i numesc astfel si sunt ferm convins ca, in modestia lor, nici ei nu ar fi de acord cu ridicarea in slavi! Liderii nu trebuie sa uite un lucru: de ABILITATEA lui in anumite momente poate depinde uneori soarta, imaginea, prestigiul, viitorul colegilor! Inclusiv al … „monstrilor sacri”! O povara in plus pe umerile liderului, o responsabilitate asumata, o satisfactie garantata in caz de reusita, o dezamagire crunta in caz de esec! Imi cer scuze anticipat fata de toti cei deranjati de aceasta postare!
martie 17, 2011 la 22:21
Erata: „Liderul nu trebuie sa uite un lucru: …” Dezacord motivat de oboseala, graba, efectuarea mai multor activitati simultan, scrierea directa, fara verificare ulterioara etc. Nu am timp sa recitesc ce scriu, astfel incat imi cer scuze si pentru toate eventualele greseli gramaticale sau de tehnoredactare, nu numai pentru cele profesionale!
martie 17, 2011 la 22:27
Doamna Tiprigan, cine v-a autorizat/sfatuit liderii dvs. de sindicat sa sune la ora 21 invatatoarele de la scolile 6 si 7 din Botosani, ca sa le spuna ca s-a incheiat greva si sa isi cheme copii la scoala?
martie 16, 2011 la 22:51
Romeo, cand protestele pleaca de jos si nu sunt poruncite de sus, liderii de sindicat se simt frustrati!!!
martie 17, 2011 la 08:18
Cu tot respectul (si tot riscul 😉 ), imi permit sa nu fiu de acord! Fie si pentru faptul ca lipseste un cuvant: „unii”! Daca ati fi scris: „cand protestele pleaca de jos si nu sunt poruncite de sus, UNII lideri de sindicat se simt frustrati!!!” as fi fost de acord, pentru ca exista o posibilitate destul de mare sa fie asa. Dar nu pot fi de acord cu generalizarea unei astfel de afirmatii. In alta ordine de idei, cine este de vina daca liderul si membrii au opinii diferite? Liderul respectiv sau membrii de sindicat care l-au ales si care il pastreaza, desi ei considera ca liderul nu le mai apara interesele? Lideri au fost, sunt si vor fi in jurul nostru, sub diferite forme. Depinde de noi sa-i alegem pe cei care ne reprezinta, pentru a nu mai fi nevoiti sa pornim protestele de jos! Ar mai fi un aspect de analizat: este o deosebire esentiala intre LIDER si PRESEDINTE (de sindicat)! Afirmatia dvs. poate fi valabila pentru presedinti (de sindicat in acest caz), dar nu si pentru lideri, deoarece LIDERII (in adevaratul sens al cuvantului) sunt doar cei care sunt urmati DIN CONVINGERE de cei „de jos”!
martie 17, 2011 la 22:48
Nu e niciun risc, Marius, sa scrii aici! Conteaza doar tonul si finetzea argumentului! Eu nu cred ca suntem in polemica acum. Doar ca fiecare isi apara punctul de vedere, ceea ce e de dorit! Atat timp cat tonul e civilizat, logica argumeteloer e suverana.
In rest, ce sa spun eu personal? Ca m-au dezamagit teribil liderii de sindicat? Si in ianuarie si luna asta? Si??? Acum suntem cu totii obositi, epuizati de greva asta, ca de o nenorocire. Deja , la banci, suntem in intarziere cu platile! Nu mai pomenesc de facturi. Multi dintre noi sunt, sot si sotie, ambii in invatzamant! Astea tote sunt de discutat. Sa lasam orgoliile!
martie 18, 2011 la 08:18