Laurianul nu e un liceu, e o familie!

O idee a Consiliului elevilor (Oana Nechifor)

Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie sau în unele locuri pe sau la 28 februarie, l, 3 şi 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroşi etnologi şi filologi, propunându-se variate explicaţii pentru originea sa. Tradiţii se păstrează cu precădere în sudul şi sud-vestul României. Biserica ortodoxă din Republica Moldova a contestat materialul prezentat de Partidul Liberal pentru a promova această sărbătoare.

Nicolae Constantinescu, etnolog al Universităţii din Bucureşti, a afirmat că nu există atestări documentare ale acestei sărbători decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”. Profesorul a propus ca etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”, adăugând că „nu putem şti sigur, pentru că în domeniul etimologiei eşti tot timpul pe nisipuri mişcătoare”. Lingvistul Lazăr Şăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulţime”.[1] Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 24 februarie care în slavă se numeşte Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul şi sud-estul României) ca Dragobete. Această explicaţie este data şi de „Micul dicţionar academic”, care atestă folosirea cuvântului din anul 1774. „E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag şi prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, «zeul» s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Safiu de la România literară. N.A. Constantinescu, în „Dicţionar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „Dragobete” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) şi ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută şi sub numele de „târtăriţă” sau „repede” (Cicindela campestris). În „Dicţionarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”.Alte teorii expuse de Lutic consideră provenienţa numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” şi „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” – ţap şi „pede” – picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteză fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităţilor dacice nu ne mai sunt cunoscute”.

Alte informatii foarte interesante de AICI!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s