Laurianul nu e un liceu, e o familie!

Debate în Laurian


Preiau de pe blogul ziaristei Carmen Moraru următorul material despre clubul de debate din Laurian:
* În week-end, noii membri ai Clubului „Debate” au analizat oportunitatea şi legalitatea acordării de zile libere în învăţământ *
De clubul înfiinţat în 1999 s-au ocupat, la începuturi, Ioan Onofrei – profesor de istorie şi Ersilia Iacob – profesor de ştiinţe socio – umane, în urmă cu doi ani “Debate”-ul de la Laurian fiind preluat de Corneliu Rusu – profesor de franceză. În actualul an şcolar, după plecarea la facultate a celor ce animaseră dezbaterile în ultimii ani, s-au făcut noi înscrieri, interes pentru oratorie manifestând elevi din trei clase a IX-a. La scurtă vreme de la întoarcerea din vacanţă, noile echipe de “afirmatori” şi “negatori” au optat pentru analizarea unui subiect “la ordinea zilei”. “Am “contabilizat” cu ei ultimele evenimente de interes general. După ce au ajuns la concluzia că “prezidenţialele” nu sunt importante, cel puţin prin prisma impactului imediat asupra vieţii lor, au optat pentru următoarea temă: “Se justifică sau nu acordarea zilelor fără plată la profesori?”.
Negatorii, cu argumente insuficiente
La fel ca la dezbaterile anterioare, au stat faţă în faţă o echipă de “afirmatori” şi una din “negatori” – din câte trei membri fiecare. În mod obişnuit, cel mai uşor e să fii negator, la două treimi din concursuri ei fiind cei care câştigă. Sâmbătă, din păcate, echipa “negatorilor” nu a reuşit să convingă pentru că s-a axat mai mult pe “coarda sensibilă” şi mai puţin pe argumente. Mihai Mircea Amăriuţă a criticat decizia guvernamentală pentru că ea nu a ţinut cont de faptul “că veniturile profesorilor sunt deja foarte mici, iar zilele libere în decembrie – lună a Sărbătorilor – au afectat foarte mult viaţa profesorilor, ce nu ar fi meritat asta, din moment ce şi-au făcut datoria tot anul. În afara faptului că legile ţării se bat cap în cap şi se aplică aleatoriu, directorii sunt puşi într-o situaţie jenantă, pentru că nu ştiu când se vor primi banii pentru zilele libere”. Florentina Ungureanu, din aceeaşi echipă, şi-a manifestat nemulţumirea pentru că nu s-a aplicat şi legea ce prevedea majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, în timp ce Ioana Simion a ţinut să puncteze că “programul deja încărcat al elevilor şi al profesorilor nu era cazul să devină şi mai încărcat”, o altă hibă descoperită de Ioana fiind aceea că între 14 – 18 decembrie au fost cinci zile libere şi nu patru, cât prevedea legea.
Afirmatorii, învingători
Afirmatorii au venit la dezbaterea organizată sâmbătă la Colegiul “Laurian” mai pregătiţi ca la o şedinţă de Guvern. Alexandru Şotropa a citit pasaje din nota Inspectoratului Şcolar cu privire la maniera în care se vor lua zilele libere şi a analizat contextul economic ce a precedat elaborarea Legii nr. 329/2009. Liceanul a făcut referire la criza economică, la prognozele organismelor internaţionale şi la evoluţia nefavorabilă leu – euro. Tot el le-a explicat negatorilor, ce îi contestau argumentul cu “cursul valutar”, că “România este o ţară ce se bazează pe importuri, mai exact una în care industria şi agricultura sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire”, context în care orice “zbârlire” a Euro are efect în plan intern, deci şi în zona salariilor. Alexandru Câmpanu şi Ionuţ Ifrim au susţinut legalitatea actului legislativ, ei cerându-le oponenţilor dovezi statistice legate de salariile mici ale profesorilor, ce nu le-au fost prezentate. Afirmatorii au mai explicat şi de ce n-a fost aplicată legea cu majorarea salariilor cu 50%: “suntem într-o perioadă de criză. În primă fază, analiştii economici au prevăzut o creştere la buget, în baza cărora s-a dat legea, creştere ce nu s-a mai înregistrat ulterior”. Plusul de documentare şi siguranţa de care a dat dovadă echipa afirmatorilor le-a adus victoria sâmbătă, acest lucru neînsemnând, obligatoriu, că aveau şi dreptate. “A fost un câştig de circumstanţă. Ei au avut argumente, ceilalţi nu. Pentru “negatori” ar fi fost foarte simplu să câştige “meciul”. Ei trebuiau să demonstreze cu argumente şi dovezi că nu se justifică măsura luată de guvernanţi (o referire la încălcarea Codului Muncii ar fi “cântărit” greu), sau să găsească soluţii alternative, bazate, de asemenea, pe argumente şi dovezi”, explică profesorul Corneliu Rusu – în analiza de final a dezbaterii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s