Laurianul nu e un liceu, e o familie!

Toamna dovleceilor (prof. Mihaela Prăjinariu)


Această activitatea a început mai mult în glumă, ca o modalitate de destindere după emoţiile evenimentelor care au marcat “150 de ani de Laurian”. Şi, ca de obicei, copiii au fost receptivi… Am mai spus, şi cred cu  convingere, că avem una din cele  mai frumoase meserii: prelucrăm, şlefuim diamante. Suntem privilegiaţi să avem în preajmă tineri frumoşi, inteligenţi, dornici să fie descoperiţi, încurajaţi. Aşa sunt cei mai mulţi dintre ei şi merită să vorbim doar despre ei…. Le cresc aripi în preajma noastră şi noi împrumutăm din tinereţea şi entuziasmul lor. E frumos să-i vezi cum se bucură şi cum dăruiesc necondiţionat din veselia lor… Aşa că, eu i-am provocat pe cei din clasa a IX-a D şi dna prof. Matei Maria pe cei din clasa a VIII-a A să se joace, să ne cunoască, să se cunoască….

Iată câteva din impresiile Ioanei Oboroceanu, elevă în clasa a IX-a D, care a participat la această activitate:

“… Şi toamna şi-a strâns fiinţa într-un căuş de zâmbete şi noi i-am fost umili apostoli. Era dimineaţă , era sâmbătă şi noi… da , noi eram la şcoală! „Tocilarii…?” aţi spune? Nu , ştim că nu aţi spune aşa. Scopul a fost altul.  Propunerea a venit din partea doamnei profesoare de chimie, Mihaela Prăjinariu: „Ce-ar fi dacă…?” , iar noi  am aşteptat cu surâs în priviri ceea ce avea să vină după acel “dacă” .  Profitând niţel de ceea ce toamna ne-a oferit pe tipsie de aur , ne-am pus la încercare îndemânarea în încrustarea de zâmbete pe bostanei.  Am dorit să creăm o expoziţie cu „minunile toamnei”, marcând astfel  un Halloween al nostru, al românilor, sărbătoarea de Sfântul Andrei. Pe acorduri de chitară a fost, bineînţeles, mai uşor. S-a creat la un moment dat o adevărată competiţie în decorarea bostăneilor şi rezultatele unei munci noastre nu au întârziat să apară. S-au făcut fotografii, am lucrat în echipă şi am învăţat să ne ajutăm unii pe alţii. Important e că am reuşit să ne destindem. În fiecare secundă am fost cu zâmbetul pe buze… Chiar consider activităţile de acest gen utile, mai ales ca suntem boboci şi constituie ocazii perfecte să ne cunoaştem, să interacţionăm, să devenim un colectiv unit, sub îndrumarea doamnei profesoare. Bostăneii au fost aşezaţi afară, la intrarea în corpul B şi „de jos” privesc Laurianul. Zâmbesc, sunt poate curioşi, fermecători, speriaţi, sunt toţi copii ai toamnei.”



Anunțuri

2 responses

  1. A fost chiar foarte placut. Multumim doamnei profesoare si sper sa mai aiba idei din astea :D…

    Decembrie 9, 2009 la 16:22

  2. Alex C

    Speram sa mai avem ocazia sa participam la astfel de evenimente! Chiar a fost ceva foarte placut!

    Decembrie 9, 2009 la 16:26

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s