Laurianul nu e un liceu, e o familie!

LAURIANUL DE ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI 5 IUNIE 2009 (prof. Tana Onofrei)

Echipa de proiect „Inima verde a Laurianului” (profesorii Ioan Onofrei, Mihaela Prăjinaru, Tana Onofrei) a organizat o campanie de stradă la care au participat aproximativ 150 de elevi, cu scopul sensibilizării atât a forurilor locale, cât mai ales a cetăţenilor oraşului asupra necesităţii protejării mediului şi a promovării imaginii unui „Laurian” căruia îi pasă de spaţiul verde, de protejarea lui.

pancarte inima verde

Semnale precum: PLANETA E BOLNAVĂ! STOPAŢI ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ! FII „OMUL VERDE”! NOUĂ, LAURIENILOR, NE PASĂ!  FII ALĂTURI  DE NOI! ar trebui promovate cu acuitate, cu insistenţă pentru a avea un impact cât mai mare la public.

Parafrazând expresia „dacă secolul XXI nu va fi unul religios, spiritual, nu va fi deloc”, aşa am putea preciza că dacă secolul XXI nu va fi al „omului verde”, Terra nu va mai fi.

Teama de ceea ce s-ar putea întâmpla „mâine”, datorită neglijenţei şi indiferenţei omului, ar trebui să devină o stare permanentă pentru ca fiecare individ să conştientizeze propriul său viitor. Se pare că în această situaţie frica este sănătoasă.

coloana inima verde

Avem posibilitatea de a opta, prin atitudinea noastră, pentru o viaţă pe o planetă vie sau una moartă.

Avem datoria morală de a ne concentra nu numai asupra prezentului cât mai ales asupra viitorului. Ceea ce însă este dramatic e faptul că, atât la generaţiile mai tinere cât şi la cele trecute de vremea senectuţii, o asemenea viziune în timp nu este cultivată.

Avem obligaţia de a ne autoeduca şi a educa în spiritul protejării mediului şi de a lansa această nouă filozofie a „omului verde”. Dar, înainte de toate, trebuie să avem, fiecare dintre noi, deschiderea spre acest nou concept.

primarie inima verde

Dacă de Ziua Holocaustului, din 6 oct. 2008, Andra Agachi invita elevii Laurianului la un Exerciţiu de imaginaţie asupra ororilor comise în cel de-al doilea război mondial, vă invit şi eu la un astfel de exerciţiu pentru a privi în viitor asupra unei planete al cărui sfârşit poate să se derulează lent dar sigur. Imaginaţi-vă că în jurul vostru încep să dispară culorile ( florile, fluturii, brazii) şi că totul devine cenuşiu… Imaginaţi-vă că albastrul cerului şi al apelor se preschimbă în Hadesul întunecat… Imaginaţi-vă că oamenii fantomatici, cu feţe livide, se zbat să mai salveze ceva. E mult prea târziu! Planeta nu mai respiră! Pare o naivitate, un joc de copil. În spatele acestor cuvinte simple şi poate sentimentale se ascund nişte temeri.

copii inima verde

Numeroşi oameni de ştiinţă atenţionează asupra unei apocalipse şi caută soluţii. Puteţi citi despre „Profeţia neagră” a celor 2500 de cercetători. Puteţi urmări întreaga campanie a lui Al Gore, fost vicepreşedinte al SUA. Puteţi citi despre previziunile pesimiste ale unor indivizi şi, de ce nu, puteţi vedea sau revedea filmele al căror subiect este centrat pe cele mai sumbre scenarii ale   distrugerii Terrei.

Consider că, acţiunea Laurianului contribuie la împlinirea unui vis al celor care doresc să salveze ceva. Este un pas mic pentru noi, dar unul important pentru omenire. Cei 150 de elevi, care s-au pregătit pentru această campanie, inscripţionându-şi pe tricouri: Inima verde a Laurianului sau ECO – ATL, care şi-au comandat insigne cu titlul proiectului sau au îmbrăcat un obiect vestimentar de culoare verde, au simţit şi trăit cu intensitate momentul. Dacă cei 150 de elevi au scandat pe străzile „urbei” noastre şi în faţa Prefecturii, au împărţit fluturaşi pe  Pietonal Unirii – martorul mut al atâtor activităţi culturale, înseamnă că au crezut în acţiunea lor şi că semnalul lor va trezi în conştiinţa fiecărui trecător un semn de întrebare.

1 inima verde

De fapt, cuvintele nu sunt în stare să descrie starea emoţională a tuturor elevilor noştri, dar cu siguranţă nu au fost indiferenţi la privirile întrebătoare ale unor bătrânei simpatici sau la „flash-urile” aparatelor de fotografiat, în spatele cărora indivizi de vârste diferite au dorit să imortalizeze evenimentul şi de ce nu gestul unei bunicuţe care i-a cerut nepoţelei de câţiva anişori de a arunca singură la coş hârtia unui pacheţel de biscuiţi

Postat de prof. Tana Onofrei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s